Sport

Succes reconfortant pentru SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara la debutul în noul sezon

Timișoara continuă parcursul perfect în meciurile oficiale din acest sezon, impunându-se la prima apariție în noua stagiune a LNBM, asta după cele două victorii din Alpe Adria Cup.

Un parţial de 19-2 a ajutat gruparea alb-violetă să se desprindă în sfertul secund al partidei cu CSM Focşani, perioadă după care avantajul a rămas aproape mereu format din două cifre și duelul de pe Bega s-a terminat cu victoria gazdelor, 81-69. Chiar dacă nu au impresionat la nivelul recuperărilor (33-45), bănăţenii s-au decsurcat bine la aruncările de la distanţă şi au avut un joc de echipă superior.

Noii veniţi Igor Kesar și Ilija Djokovic au pus câte 17 puncte pe tabelă pentru SCM Timișoara, cel din urmă adunând și 10 assist-uri, demonstrând că sunt doi jucători de calitate. De cealaltă parte, Brandon Austin a reuşit 26 de puncte şi 7 recuperări.

„Primele două sferturi s-au desfăşurat conform aşteptărilor. Să nu mă înţeleagă cineva greşit, nu subestimez formaţia Focşaniului – chiar am spus înainte de meci că echipa este diferită faţă de cea din sezonul trecut, mai fizică – dar noi am reuşit să avem o posesie bună, în ciuda celor zece recuperări ofensive ale adversarilor, şi să fructificăm atacurile. Din păcate, în repriza a doua nu am înţeles nimic din mesajul transmis şi care era legat de intensitatea la recuperări.

În continuare, Focşaniul ne-a dominat pe recuperările ofensive. Practic, oaspeţii au reuşit să fructifice aceste recuperări în puncte, dintre care 48 de după semicercul de trei puncte. Cred că acolo a fost o problemă. Probabil că s-a instalat şi oboseala după deplasarea din Croaţia, dar nu trebuie să existe o astfel de scuză în privinţa recuperărilor. Este un aspect la care trebuie să lucrăm, pentru că vin meciurile din Cupa României şi categoric ne va costa acest lucru, dacă nu îl corectăm”, a spus antrenorul Dragan Petricevic la finalul partidei.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

6 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

9 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

10 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

13 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

13 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

14 ore ago