Social

14 octombrie, Sfânta Cuvioasă Parascheva. Tradiţii şi obiceiuri

Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași este sărbătorită în fiecare an pe 14 octombrie. Cu această ocazie, în ziua de vineri, credincioșii sunt chemați să facă rugăciuni și să respecte tradițiile și superstițiile praznicului.

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, mai este supranumită în credința popular drept „Vinerea Mare de Toamna” sau „Vinerea celor 12 vineri”.

În această sfântă zi, femeile nu trebuie să spele, să muncească pământul, să coasă, țeasă sau să toarcă lână. De Sfânta Parascheva, credincioșii îi pomenesc pe cei trecuți în neființă. Alimentele care se dau de pomană sunt mustul și pâinea coaptă din grâul nou, cules în acest an.

Din bătrâni se spune că în funcție de cum e vreme de Sfânta Parascheva, ei își pot da seama cum va fi iarna care urmează. De asemenea, dacă oile dormeau îngrămădite în ziua de 14 octombrie, iarna ar fi urmat să fie grea, dar dacă ele dormeau răsfirate, iarna urma să fie una blândă.

Sfânta Vineri, așa cum este supranumită, oferă ajutor tuturor celor care se roagă la ea, îngrijindu-se de mame, bolnavi, sărcai, bătrâni și copii. Atunci când cineva era bolnav, credincioșii scriau rugăciuni pentru Sfânta Parascheva și o purtau la gât ca pe un colier până la însănătoșire.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

27 de minute ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

O oră ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

O oră ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

2 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

3 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

3 ore ago