Sport

Mai clar decât arată scorul. Poli a învins Banat Girls în Liga 1 Feminină

În etapa 7 a Ligii I, Politehnica Timișoara a primit vizita echipei Banat Girls pe Stadionul Știința. După un meci fără foarte multe ocazii clare de poartă, Poli obține cele trei puncte prin dubla marcată de Anda Jivan încă din prima repriză.

În minutul 16, Clara Roșu pune presiune pe fundașul advers, recuperează mingea și centrează perfect pentru Anda Jivan care se află la locul potrivit în momentul potrivit, reluând simplu balonul în poartă. Chiar înainte de finalul primei reprize, Antonia Bratu bate o lovitură liberă din jumătatea proprie, balonul ajunge la Genoveva Roșie, centrează, iar Anda Jivan șutează din prima și face 2-0. Repriza a doua a fost controlată tot de Poli Timișoara, a fost prezentă în jumătatea adversă, însă nu a profitat de ocaziile avute, tabela rămânând neschimbată până la fluierul final.

„Acumulăm trei puncte după un meci pe care l-am controlat în totalitate, nu cred că echipa adversă a avut vreo ocazie clară de a marca. Din păcate noi ratăm foarte mult din situații foarte clare. Aș remarca totuși faptul că nu am avut prospețimea pe care ne-o doream, este posibil ca după meciul de la Cluj să fi apărut o relaxare în cadrul lotului. Se simte că avem multe jucătoare accidentate, sperăm ca de săptămâna viitoare câteva dintre ele să revină la antrenamente și pentru ultimele etape pe care le mai avem de disputat să avem un lot mai complet, să putem face schimbările așa cum ne dorim și să putem să avem ritmul și intensitatea jocului din primele etape”, a declarat la final managerul Mirel Albon.

În următoarea etapă, Politehnica Timișoara primește vizita echipei Fair-Play București, duminică, 6 noiembrie, pe Stadionul Știința, de la ora 11:00.

Politehnica Timișoara: 1. Sara Câmpean, 5. Teodora Meluță (cpt.), 28. Antonia Bratu, 4. Cristina Codrescu (22. Nicol Dincă-Vuia 77’), 27. Genoveva Roșie (11. Larisa Grigore 77’), 24. Cristina Sucilă, 10. Nikoleta Kurja (7. Florentina Ancăș 65’), 26. Roxana Mirea, 14. Anda Jivan, 3. Emilin Araujo don Anjos Rodrigues (23. Melisa Șodinca 65’), 8. Clara Roșu.

Banat Girls: 1. Mirela Abălașei, 5. Ani Karapetyan, 13. Nora Yeghyan, 3. Carla Chișe, 6. Carmen Andrei, 16. Tatiana Peșterean (20. Denisa Burdan 35’), 11. Elena Răduc, 7. Laura Desmerean, 9. Maria Cortina (19. Mihaela Catarisu 71’), 8. Elena Ruvilă (17. Daria Muntean 71’), 10. Alexandra Hornea

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

8 ore ago

Reparațiile la liniile cale modifică circulația pe mai multe trasee de tramvai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…

8 ore ago

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

10 ore ago

Cinci victime în urma unei neatenții în trafic! S-a întâmplat joi, în Timișoara

Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…

11 ore ago

Ioan Krausz, un tânăr sprinter pentru Timișoara

O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…

12 ore ago

Societatea Aquatim continuă acțiunea de montare în Timișoara a contoarelor inteligente

Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…

12 ore ago