Administratie

Politehnica dă teren cu clădire în Parcul Rozelor, la schimb cu parcarea de la Electro. Universitatea și Primăria Timișoara vor să facă schimburi imobiliare

Primăria Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara vor să intre într-un parteneriat imobiliar. Subiect al înțelegerii, care pare favorabilă municipalității, sunt o clădire și un teren în Parcul Rozelor, respectiv parcarea din fața Facultății de Electrotehnică. Primul imobil e al UPT, dar e folosit de Horticultura, în timp ce parcarea respectivă e a primăriei, fiind folosită mai ales de cei care au treabă la facultate.

În acest scop a fost întocmit un nou proiect de hotărâre ce va fi supus aprobării Consiliului Local Timișoara și se referă la împuternicirea Comisiei de negociere cu terții a consiliului local pentru efectuarea unui schimb de terenuri între Universitatea Politehnica și Municipiul Timișoara.

Universitatea Politehnica Timișoara a propus Primăriei Timișoara un schimb de terenuri, pentru reglementarea situației juridice a unui teren cu o clădire din Parcul Rozelor, proprietate a universității, dar folosită de SC Horticultura SA. Camera de Conturi Timiș ceruse reglementarea situației juridice a clădirii respective.

Comisia de negociere de la nivel municipal va trebui să medieze schimbul de terenuri între proprietatea Politehnicii, în suprafață de 2336 mp din Parcul Rozelor (spl. Spiru Haret) și un teren al primăriei, de aceeași mărime, pe care se află și o parte din clădirea Facultății de Electrotehnică și care este aferent parcării din fața acestei facultăți de pe bd. Vasile Pârvan. Dacă se va realiza schimbul, vor fi unificate loturile care acum aparțin primăriei și sunt aferente parcării și Facultății de Electrotehnică, în suprafață totală de 2336 mp.

Schimbul ar permite delimitarea și clarificarea juridică a patrimoniului celor două instituții, precum și al Horticulturii, societate a consiliului local. Totodată, s-ar oferi posibilitatea atât primăriei, cât și universității de a realiza noi investiții în cele două zone, noile achiziții întregind astfel patrimoniul fiecăreia.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

4 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

7 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

9 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

12 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

12 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

13 ore ago