Social

Şef din CNAIR prins în flagrant de DNA Timişoara luând şpagă la o partidă de vânătoare în judeţul Arad/Update. Reacţia CNAIR

Florea Dascălu, director al Direcției de Întreținere din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a fost reținut duminică de procurorii DNA Timişoara, fiind prins luând şpagă 10.000 de lei şi faloase necuvenite în valoare de 5.000 de lei. S-a întâmplat la o partidă de vânătoare în zona Ineu, judeţul Arad.

Potrivit procurorilor DNA, el ar fi primit mai multe sume de bani, începând cu luna mai 2022, pentru a ajuta o firmă să câştige contracte de deszăpezire. Florea Dascălu este unul dintre cei mai longevivi şefi din CNAIR, iar potrivit unor surse, avea susţinere politică din partea PSD. Dascălu a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus începerea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 octombrie 2022, a suspectului DASCĂLU FLOREA, director al Direcției de Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– luare de mită;
– trafic de influență, în formă continuată (7 acte materiale);
– permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (5 acte materiale).

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada mai – 22 octombrie 2022, suspectul Dascălu Florea, în calitatea sa de director anterior menționată, ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani și alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei), pentru ca în schimb să își exercite influența pe care o avea asupra unor funcționari publici și privați, promițând (promisiuni materializate ulterior) că îi va determina să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activității comerciale a administratorului respectiv (câștigarea de contracte și lucrări de estetică rutieră și deszăpezire). Tot în contul sumei menționate și al foloaselor necuvenite, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, suspectul ar fi pus la dispoziția aceluiași administrator mai multe date nedestinate publicității, informații menite să îi asigure câștigarea unor licitații organizate de CNAIR.

Astfel, pentru demersurile descrise, suspectul Dascălu Florea ar primit, în data de 07.05.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 2.060 lei, în data de 12.07.2022 suma de 10.000 lei, iar în data de 22.10.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 5.000 lei, în ultima împrejurare procurorii constatând săvârșirea infracțiunii flagrante.

Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

La data de 23 octombrie 2022, Dascălu Florea va fi prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Update. CNAIR a reacţionat la reţinerea lui Florea Dascălu, anunţând că, în funcţie de decizia instanţei privind arestarea lui, va fi luată o decizie referitoare la suspendarea din funcţie.

“Punct de vedere al CNAIR privind reținerea directorului pentru întreținere, Florea Dascălu.

 Conducerea CNAIR a luat act de reținerea pentru 24 de ore a directorului pentru intreținere al CNAIR, Florea Dascalu și propunerea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a acestuia. În funcție de hotătârea instanței privind solicitarea DNA în această speță și în conformitate cu legislația muncii se va lua o decizie privind suspendarea din funcție a directorului Florea Dascălu”, a transmis CNAIR.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Au fost depuse și cererile de finanțare. Primăria îndeplinește ultimul act birocratic pentru finanțarea europeană a inelului 2 și a Magistralei Verzi

Municipalitatea timișoreană cere 180 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Regional…

7 ore ago

Garda de Mediu Timiș a adunat amenzi de peste patru milioane de lei anul trecut

Bilanțul realizat de Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Timiș arată că anul trecut au…

9 ore ago

Încă un jucător din Africa de Sud vine în Banat! Recomandarea este făcută de un fost antrenor al Timișoarei

Întărire și pe pachetul de înaintare, unde era nevoie de „dublură”. Quinhain Sunayde Claasen este…

10 ore ago

Marilen Pirtea, despre AI: „România nu are nevoie doar de implementarea AI în școli, ci de un sistem de educație pregătit pentru era AI”

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, discută din nou pe tema inteligenței artificiale. De…

10 ore ago

Proiectul ECOTECH – evoluție, rezultate și perspective după 14 luni de implementare

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ECOTECH –…

10 ore ago

Directorul DJC Timiș răspunde acuzațiilor Primăriei pe tema parcării supraetajate: ”Nu este un aviz negativ ci o comunicare, o solicitare de completare a documentației”

Directorul Direcției Județene de Cultură Timiș, Sorin Predescu, răspunde acuzațiilor lansate de Primăria Timișoara, prin…

10 ore ago