Timp liber

Zâna Măseluță, „Rățușca cea urâtă” și aventuri în Egipt îi așteaptă pe copii la Iulius Town

Zâna Măseluță va fi prezentă duminică, 16 octombrie 2022, începând cu ora 11.00, în Iulius Gardens, unde îi așteaptă pe copii cu mai multe surprize, la Caravana Dințișorului. Ateliere în cadrul cărora cei mici vor învăța cum trebuie să se spele corect pe dințișori, ce este o carie, de ce dinților nu le place prea mult dulcele și multe alte informații utile.

Pe lângă ateliere, vor avea loc și vânători de comori și momente cu dans și muzică pentru copii. Caravana Dințișorului este organizată de Timișoara Dental Students Association.

Duminică, de la aceeași oră, micii pasionați de teatru vor afla de la „Rățușca cea urâtă” cât de important este să fii bun cu cei din jur și de ce frumusețea interioară primează. Teatrul de Păpuși va fi instalat în Iulius Mall, la demisol, în Piațeta Splend’Or.

Aventurile în Egipt continuă la Iulius Town până luni, 17 octombrie, așa că vă așteptăm să profitați de ultimele zile ale expoziției interactive.

Distracția la piramide are loc zilnic, în intervalul orar 10.00 – 20.00, iar o vizită în „sit” durează 45 de minute. Prețul unui bilet este de 10 lei și poate fi achiziționat de la Centrul Informațional.

Zona Iulius Expo este cuprinsă în acest weekend de magia boemă a trecutului, la Târgul de Antichități, handmade și vintage.

 

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

55 de secunde ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

23 de minute ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

O oră ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

2 ore ago

AJF adună copiii Timișoarei în fața televizorului pentru meciul României cu Turcia

Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala…

2 ore ago

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

4 ore ago