Invatamant

Bursa de Valori București și Universitatea de Vest Timișoara au semnat un acord de colaborare

Bursa de Valori București a încheiat un acord de cooperare pentru educaţie financiară cu Universitatea de Vest din Timişoara. Acordul va facilita accesul tinerilor la informații legate de antreprenoriat și investiții.

Bursa de Valori București (BVB) este un promotor puternic al educaţiei financiare în rândul studenţilor, absolvenţilor şi tinerilor profesionişti, prin toate proiectele educaţionale pe care le-a dezvoltat în parteneriat cu entităţi specializate în domeniu. Parteneriatul dintre Bursa de Valori Bucureşti şi Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) încheiat astăzi are ca scop ancorarea viitoarelor generaţii de studenţi şi absolvenţi în realitatea economică în care trăim prin facilitarea accesului acestora la informații legate de economisire, investiții sau antreprenoriat.

Studenții sunt tot mai atenți la legile de funcționare ale macroeconomiei și la mecanismele economiei reale. Cultura financiară este mai importantă ca oricând, iar noii absolvenți pe care Universitatea de Vest îi formează, mai ales pentru meseriile viitorului, primesc un pachet substanțial de informații din domeniul financiar, de acum și prin parteneriatul dintre UVT și Bursa de Valori Bucureşti”, a declarat Prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, Rectorul Universității de Vest din Timişoara.

Ne dorim ca prin acest parteneriat să punem bazele unei generaţii de studenţi cunoscători în administrarea finanţelor proprii. Fie că vorbim de participarea specialiştilor Bursei de Valori București la cursurile şi conferinţele organizate de Universitatea de Vest din Timișoara, de workshopuri educaţionale, sau de alte proiecte speciale pe care le vom derula împreuna cu Universitatea, sperăm ca prin acestea să îi echipăm pe studenţi cu informatiile şi abilităţile de care au nevoie pentru a-şi gestiona banii în mod eficient. Din nefericire, fără educaţie financiară, deciziile noastre financiare şi acţiunile pe care le întreprindem nu au o bază solidă pentru succes. Dezvoltarea de parteneriate educaţionale strategice cu universităţile din ţară este una dintre preocupările Bursei de Valori București pentru perioada imediat următoare.”, Adrian TĂNASE, Directorul General al Bursei de Valori București.

Universitatea de Vest din Timișoara este, alături de alte cinci universități din țări UE (din Italia, Franța, Spania și Portugalia), membră a Rețelei de Universități Europene UNITA, una dintre cele 41 de alianțele academice care constituie universitățile europene de azi, un format de dezvoltare a educației și cercetării promovat de Comisia Europeană. Împreună, cele șase universități care constituie Rețeaua de Universități Europene UNITA grupează peste 160.000 de studenți și 13.000 de cadre didactice. De la vest la est, UNITA este formată din: Universidade de Beira Interior, Universidad de Zaragoza, Université de Pau et des Pays de l’Adour, Université Savoie Mont Blanc, Università di Torino și Universitatea de Vest din Timișoara. Universitatea de Vest din Timişoara oferă prin cele 11 facultăți ale sale peste 160 de programe de licență, masterat și doctorat.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

6 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

8 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

9 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

9 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

10 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

10 ore ago