Cât de bună ne e „direcția greșită”

Cu siguranță statisticienii, sociologii, chiar psihologii, uneori psihiatrii știu mai bine ce fac când întreabă care e direcția spre care se îndreaptă țara în sondajele de opinie, dar dacă privești dintr-un colț de societate aproape bolnavă vei considera că chestionarea cu privire la „direcție” este o pierdere de vreme. România acum crede în procent de 87% că se îndreaptă într-o direcție greșită, este concluzia unui studiu recent, dar cu toate acestea ar vota menținerea deciziei în mâinile celor care astăzi fac lucrurile să pară că merg într-o „direcție greșită”. România nu cred că a indicat vreodată în sondajele de după revoluție tendința de se considera pe o traiectorie bună, chiar dacă aceasta ne ducea în comunitatea celor mai dezvoltate și civilizate state. Mofturoși, pretențioși sau prost pusă întrebarea?

Dacă întrebi un prieten al lui George Simion în ce direcție mergem, sigur el va spune că e o cale greșită, fiindcă nu mergem spre tipul de societate cum se vede la Moscova, cât mai autocrată, cât mai ortodoxă, cu patriarh securist și patriot, iar acum noi ne ploconim la UE. Dacă îl întrebi pe Mihai Șora la vârsta dumnealui pe peste o sută vom primi un feedback pesimist, căci nu poți spune că lucrurile merg bine fiind condus de „meritocrați” precum Ciolacu, chiar dacă direcția e spre Europa, adică e bună, nu greșită. Dacă vreți, e ca și cum toți spunem că direcția e bună când mergem în concediu, dar e mai tristă când mergem la muncă, indiferent că intervievații au odihnit în shopping la Dubai, ca bombardierul, sau la Florența să se mai lumineze oleacă.

Așa e și cu direcția. Nu va fi bună niciodată, chiar dacă alta n-avem. Nu poți întreba o națiune despre direcție – bună, rea? – atâta vreme cât faci parte dintr-o comunitate formată din 27 state membre. Într-un asemenea context, direcția va fi una, sensul, la fel, iar dacă nu îți convine asta vei opta pentru părăsirea acelei comunități care îți imprimă vectorii geopolitici. De abia atunci, riscând să intri mic și maro în vârtejul ventilatorului poți întreba unde te duci, e bine că o iei pe acolo, neutru, neapărat de nimeni, amenințat de altul, sau e bine să te duci direct la acel „altul”, să te apere el cum știe mai bine.

Același sondaj în care românii spun că 87% mergem prost spune că în Armată lucrurile ar merge bine, că și Pompierii sunt o instituție în regulă, dar habar n-au cum stau lucrurile în interior. Cu toate acestea știm că încrederea în biserică e mult mai liniștitoare decât în Ciucă sau Ciolacu, deși pot exista legături și apucături cum nu se poate mai strânse între instituțiile de putere ale statului, mânuitoare de bani și cele de suflete. Lumea e foarte înfricoșată de lipsa banilor, da, e corect, așa zice la sondaj în procent mare. E principala spaimă, dar cine nu s-ar speria că nu va avea bani să plătească ratele sau medicamentele? În tot acest timp, pentru fenomenul corupție nu neliniștește mai mult de 4% dintre români.

Când partea din România preocupată de limitarea corupției ajunge la doar patru la sută (adică un partid ce ar avea ca temă de campanie lupta cu corupția ar rămâne înafara parlamentului), ce să le spui celor care se tem că nu au bani? Să voteze cu PSD, dar în același timp să n-aibă încredere în ce face puterea politică, să considere că aceasta ne duce în direcția greșită, dar să meargă la vot să bată în cuie un procent de 70% pentru a avea sentimentul în continuare că merită să ne văităm, să ne plângem că nu avem bani, că nu avem sănătate, că ni se dărâmă podurile de abia construite, sifonându-se banii pentru care doar un procent de patru la sută dintre români își face griji. Ați înțeles ceva?