Economic

Ca la stat. Prime de Crăciun de peste 1,5 milioane de lei la Transelectrica. Cinci şefi au luat câte 16.000 de lei

Transelectrica, unde acționar majoritar este statul român, a acordat prime de Crăciun de peste 1,5 milioane de lei. Cinci șefi au încasat prime de 16.000 de lei, iar trei câte 15.000 de lei. Transelectrica și-a mărit de 5 ori profitul față de anul trecut pe fondul creșterii prețurilor energiei electrice

Potrivit unui document intrat în posesia Economedia, totalul primelor acordate în baza unui protocol semnat pe 20 decembrie se ridică la 1.573.800 lei. Acestea au fost date în baza unui protocol semnat cu Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate “Univers” cu reprezentanții Transelectrica.

Potrivit documentului, părțile au convenit “acordarea de prime cu caracter special salariaților a căror activitate desfășurată în anul 2022 a avut un impact major în desfășurarea activităților derulate în cadrul Companiei.”

Lista angajaților merituoși conține 456 de nume, ultimul fiind adăugat cu pixul pe foaia deja tipărită. În anul 2022 figurau 2015 salariați la Tranaselecrica, de unde rezultă că au fost premiați de Crăciun circa 22 % dintre ei. De menţionat că în societate şi-au găsit sinecuri foarte mulţi clienţi ai PSD şi PNL. De exemplu, manager UTT la Unitatea Teritorială de Transport Timişoara din cadrul Transelectrica este Petre Ehegartner, fost senator şi preşedinte PNL Timişoara, trecut la ALDE, revenit în PNL şi apropiat al fostului primar Nicolae Robu.

Cele mai mari prime ajung la 16.000 de lei, de acestea bucurându-se cinci angajaţi. Acestea au fost încasate de un consilier de specialitate, de doi directori și de doi manageri de unități teritoriale. Primele de 15.000 de lei au ajuns la un consilier și la doi directori.

În extrema cealaltă, găsim și angajați care au fost recompensați cu 200, 300 sau 500 de lei pentru activitatea desfășurată în anul 2022. Iar unii dintre ei sunt încadrați ca șef serviciu tehnic, responsabili de proiect sau tehnician principal specialist.

Câțiva ingineri, maiștri și electricieni au fost trecuți pe listă cu o sumă mai aparte: 357 de lei.

Un șef de coloană auto a luat o primă de 850 de lei, în timp ce patru șoferi, după cum le este trecută funcția în tabel în paranteze lângă denumirea “Conducător auto”, au luat fiecare câte 10.000 de lei. Adică la fel de mult ca unii manageri, manageri de unități teritoriale, experți sau directori de direcții.

Transelectrica este o companie în care cel mai mare acționar (56,8%) este statul român, prin Secretariatul General al Guvernului. Restul acțiunilor sunt deținute de persoane fizice, de fondul de pensii NN Pensii și de Pavăl Holding, fondul de investiții al fraților Adrian și Dragoș Pavăl, care dețin Dedeman.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

5 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

7 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

10 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

11 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

11 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

11 ore ago