Primăria Timişoara

Fosta consilieră locală Aida Szilagyi e supărată foc pe presa care a atacat-o în momente cheie și nu e imparțială

Fostul consilier local timișorean Aida Szilagyi consideră că presa locală are probleme cu calitatea și imparțialitatea, aceasta fiind una dintre concluziile trase după ce aceasta a pierdut un proces legat de clădirea pe care a ridicat-o împreună cu familia. Ea crede că a fost „desființată” pentru că face parte dintr-un partid incomod și că articolele din presă au apărut exact ”în momente cheie ale procesului”.

Szilagyi spune că nu a vrut să comenteze pe tema procesului pentru că i-ar fi cerut asta avocații.

„Am simțit nevoia să las aici câteva rânduri pentru toți prietenii mei reali sau virtuali, confuzați probabil de “știrile” vehiculate în presa locală de săptămâna trecută. Nu voi face o analiză a calității și imparțialității jurnalismului local, cred ca puteți aprecia si singuri. Tăcerea mea pe subiectul construcției de pe Rapsodiei 13 nu a însemnat nici lipsă de asumare și nici lașitate, a fost numai urmarea unor recomandări primite de la avocați de a mă abține de la comentarii pe parcursul procesului aflat in curs. Acum că s-a încheiat, pot da câteva explicații pentru a clarifica pentru ce titlurile din ziare au fost o manipulare”, a scris fosta consilieră locală pe Facebook.

Szilagyi e sigură că ceea ce s-a scris la adresa sa sunt de fapt atacuri politice.

„Fiind consilier local, și mai ales din partea USR, a fost o tema de atac politic. Articole de ziar denigratoare au fost publicate în momente cheie ale procesului, înainte de pronunțarea sentințelor, și au fost atașate la concluziile acuzării, pentru judecători, să fie citite, sunt sigură că au făcut-o”, mai spune aceasta.

Reprezentanta USR mai spune că a suferit o lecție pentru că e afiliată unui partid politic

”Decizia de a renunța la funcția de consilier local a venit natural și a fost una personală, am explicat de ce. Există un regret legat de ceea ce aș fi putut realiza în continuarea mandatului, cu toate acestea munca mea pentru un oraș mai sustenabil va continua, însă dintr-o altă perspectivă. Mă doare lecția pe care am primit-o ca politician, că poți fi umilit și desființat pentru că ești afiliat unui partid politic incomod și pentru ca deții o funcție publică, că după asemenea atacuri, în final te simți descurajat, un lucru care ar trebui să ne îngrijoreze. Ca om însă, durerea este și mai mare, că după o viață de muncă și perseverență ești deodată anulat de titluri de ziare mincinoase rostogolite la nesfârșit, că oamenii încep să te privească diferit și să se îndoiască de tine, că ți-ai pierdut reputația iar familia ta este profund afectată”, a încheiat Aida Szilagyi.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

O oră ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

O oră ago

”Centura” ocolitoare a comunei Remetea Mare, drumul de legătură Aeroport – A1, va fi prioritizat la construire

Consiliul Județean Timiș a aprobat luni includerea drumului de legătură dintre Aeroportul Internațional Timișoara și…

2 ore ago

Din nou doliu la UPT! S-a stins un alt legendar conducător al clubului Politehnica

Clubul Politehnica a anunțat că a trecut la cele veșnice prof. univ. dr. ing. Tadeus…

2 ore ago

Carambol pe DN 6 între Becicherecu Mic și Timișoara din cauza unei șoferițe neatente

Un bărbat a ajuns la spital pentru că o femeie nu a fost atentă la…

2 ore ago

“Sete de Carte” revine cu o nouă ediție. Copiii vor primii vouchere pentru achiziția de cărți

Societatea Aquatim, Administrația Bazinală de Apă Banat, Fundația Aquatim și Librăriile Cărturești continuă și în…

3 ore ago