Administratie

Primăria a demarat proiectul de reabilitare a încă 29 de kilometri din rețeaua de termoficare

Primăria Timișoara va reabilita încă 29 de kilometri din rețeaua de termoficare. Contractul de proiectare a fost semnat, valoarea estimată a proiectului fiind de peste 200 de milioane de lei. Cu această investiție, întreaga rețea de transport va fi retehnologizată.

 Licitația lansată de Primăria Timișoara s-a încheiat și au fost contractate serviciile pentru întocmirea studiului de fezabilitate, identificarea celei mai bune surse de finanțare nerambursabilă disponibilă și întocmirea cererii de finanțare pentru schimbarea a încă 29 de km de conducte de termoficare.

Din totalul vizat prin proiect pentru reabilitare, 11 kilometri sunt aerieni și se află în proximitatea CET Sud și a căii ferate din sudul Timișoarei. Cu această investiție, întreaga rețea de transport va fi retehnologizată, asta însemnând că toate conductele vor fi cu izolație modernă și din material mai rezistent la coroziune. Durata de viață estimată a noilor țevi va fi de trei decenii, în care va fi redus la minim numărul de avarii din sistemul de transport al agentului termic.

Valoarea estimată pentru un proiect de această mărime este de peste 200 de milioane de lei și va fi actualizată în urma elaborării studiului de fezabilitate și aprobarea indicatorilor tehnico-economici în consiliul local.

Acest proiect se adaugă la investiția care este deja în execuție și se apropie de finalizare,

Etapa 2 de retehnologizare a sistemului de termoficare, cuprinde 9 kilometri de rețea primară și 20 de kilometri de rețea secundară.

Valoarea contractului de servicii pentru studiul de fezabilitate, identificarea sursei de finanțare și întocmirea cererii de finanțare este de 325.000 lei, fără TVA. Executant este ENERG REGEN TECH SRL, iar durata este de 180 de zile.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

STPT anunță modificări ale programelor de circulație pentru liniile 5, 9, 11, M11, 14 și M14

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…

2 ore ago

CCIA Timiș facilitează accesul companiilor timișene la Târgul Internațional de Agricultură Novi Sad

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…

2 ore ago

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” rămâne deschisă până în 3 mai, la Muzeul Național de Artă Timișoara

Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…

2 ore ago

Normalitatea revine la accesul spre Sânandrei. Șoferii nu vor mai ocoli kilometri pentru a intra pe drumul județean

Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…

2 ore ago

Primăria Timișoara dorește semnarea unui parteneriat pentru a ajuta la adopția câinilor din adăpostul Danyflor

Primăria Timișoara caută noi modalități pentru a reduce numărul câinilor care rămân în adăpost și…

2 ore ago

Aproape 200 de copii la un puternic turneu de tenis de masă. Începe a VI-a ediție a Dumbrăvița Championships Trophy

Unul dintre cele mai importante și așteptate evenimente ale tenisului de masă din Dumbrăvița se…

3 ore ago