Primăria Timişoara

Primăria Timișoara vrea să facă pădure urbană la Gara de Est

Primăria Timișoara dorește să înființeze, cu ajutorul unei fundații, o nouă pădurice urbană. Aceasta ar urma să aibă 500 de metri pătrați și va fi creată la Gara de Est, în locul unde se află bucla de întoarcere a tramvaielor din acea zonă.

Ideea unor astfel de pădurici urbane a fost promovată destul de des, alături de o altă noțiune ”verde”, pășunea urbană, de actuala administrație. De această dată, de punerea în operă a pădurii se va ocupa o asociație, Fundația ProPark, iar municipalitatea s-ar ocupa doar de întreținere.

”Pădurea urbană miniaturală va fi realizată după conceptul dezvoltat de biologul japonez Akira Miyawaki. Aceasta este o suprafață împădurită cu specii lemnoase, are creștere rapidă și densitate mare și contribuie semnificativ la îmbunătățirea condițiilor climatice locale. Propunem dezvoltarea acestui concept prin plantarea suplimantară unui etaj de plante de talie mare (h=2-3m). Beneficiile suplimentare ale acestei abordări vor fi funcția estetică a amenajării se va atinge din primul an; Creșterea dinamicii în evoluția pădurii miniaturale”, se spune în descrierea proiectului propus de fundație.
Suprafața păduricii va fi de 500 de metri pătrați, urmând să fie plantați 2000 de puieți.
Primăria Timișoara a pregătit un proiect de hotărâre pentru aprobarea realizării acestei păduri urbane. Iar acesta specifică faptul că implicarea municipalității va fi minimă, plantarea se face de către fundație, doar întreținerea va fi făcută de operatorul primăriei. Ceea ce este interesant e că proiectul include și numele unei firme private care ar urma să îngrijească pădurea.
”Suprafața împădurită cu specii lemnoase autohtone, are creștere rapidă și densitate mare și contribuie semnificativ la îmbunătățirea condițiilor climatice locale (…)Datorită tehnicilor speciale folosite la înființarea ei, suprafața de pădure se va dezvolta autonom. Singurele lucrări de întreținere necesare vor fi 2-3 udări pe timpul verii, care pot fii suplimentate până la 10 udări în cazul unei veri secetoase. Activitățile de întreținere (udare, cosirea ierbii dintre arborii plantați, mulcire etc.) vor fi asigurate de Primăria Municipiului Timișoara prin societatea prestatoare de servicii de întreținere spații verzi SC Rogera Prest Com SRL”, se spune în proiectul de hotărâre.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: gara de est

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

3 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

3 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

3 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

4 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

7 ore ago