Eveniment

Timișorenii au intrat în noul an, în număr mare, la cele trei revelioane din centrul orașului/ViDEO

Noul an, 2023, cel în care Timișoara devine Capitală Europeană a Culturii, a fost întâmpinat de oameni în număr destul de mare, în stradă. Oferta a fost mai mult decât diversă, au fost două revelioane de la primărie, în Piața Operei și Piața Libertății, plus unul, cu totul deosebit, de la Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul administrației județene, la Bastionul Theresia, un spectacol de lumină, sunet și artificii.

”Clienți” au fost pentru toate cele trei oferte. Au fost mii de oameni, atât în Piața Operei, unde au cântat Bella Santiago Band, Zoli Toth și Cargo. Oamenii au venit în număr mare în locul unde au fost obișnuiți să o facă an de an pentru un concert și un pahar de șampanie, așă că, și din obișnuință, au ales concertul de aici, organizat de Primăria Timișoara, prin Casa de Cultură.

La acest revelion, oamenii au avut o alternativă, la Bastionul Theresia, unde Consiliul Județean Timiș, prin intermediul Muzeului Național al Banatului, a organizat Festivalul Luminilor, cu un event special pentru trecerea dintre ani, o deschidere a TM2023, așa cum e viziunea administrației județene. Aici, vedetă a serii a fost anunțat DJ-ul spaniol Danny Avila, dar, de fapt, vedeta absolută a fost show-ul impecabil de lumini, sunet și, la trecerea dintre ani, focul de artificii, sincronizat cu jocuri de lasere. Mii de oameni au rămas uimiți de spectacolul creat, apreciind show-ul total creat.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Asociația Prin Banat încheie proiectul Ambulanța pentru Monumente după cinci ani de activitate

Unul dintre cele mai apreciate proiecte de păstrare a patrimoniului, Ambulanța pentru Monumente, derulat în…

O oră ago

Schimbare da manager la Spitalul „Dr. Victor Babeș”. Lui Cristian Oancea nu i se mai prelungeşte contractul

La finalul acestei luni lui Cristian Oancea îi expiră mandatul de manager al Spitalului de…

2 ore ago

Consiliul Județean Timiș deleagă spre propria societate întreținerea estetică a 38 de drumuri și a pistei de biciclete de pe malul Begăi

Consiliul Județean Timiș a aprobat alocarea a peste un milion de lei pentru societatea Service…

2 ore ago

Zborurile de marți dinspre Timișoara spre Dubai au fost anulate

Două zboruri programate marți din Timișoara spre zona Golfului au fost anulate. Cursele erau programate…

3 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, va conferenția la Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara continuă organizarea eenimentelor sub genericul „Idei care schimbă lumea” În cadrul…

3 ore ago

Sânnicolau Mare, cel mai bogat oraş din judeţul Timiş în 2025, urmat de Jimbolia

Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…

6 ore ago