Primăria Timişoara

Un nou concurs de angajare la Primăria Timișoara a fost suspendat de Tribunalul Timiș

Cu doar o zi înainte de susținerea probei scrie a unuia dintre concursurile de angajare derulate de Primăria Timișoara, Tribunalul Timiș a decis să suspende din nou competiția pentru posturile din cadrul instituției, a anunțat Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Municipiului Timișoara și din Serviciile Publice Aflate în Subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. Este a doua oară când acest concurs este din nou suspendat, acum până ce se va judeca pe fond speța.

Luarea deciziei s-a făcut după numai patru zile de la depunerea dosarului la instanță, pe 10 ianuarie. Iată textul deciziei.

Tip soluție: Admite cererea de suspendare

Soluția pe scurt: Respinge excepția lipsei de interes, excepţia inadmisibilităţii, excepţia conexităţii şi excepţia litispendenţei invocate de pârâţi prin întâmpinare. Respinge cererea de suspendare a judecării prezentei cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr.1386/30/2022*. Admite cererea formulată de reclamanții Chiş Culiţă, Belu Alina Ramona, Goşa Mirela, Naidinov Paul, Cheţa Vlad Raul, Bandrabur Andrei, Hoarcă Cristian, Bosioc Dimitrie, Crişovan Florian, Toc Mirela Adriana, Prin Sindicatul Liber Al Salariatilor Din Primaria Municipiului Timisoara Si Din Serviciile Publice Aflate In Subordinea Consiliului Local Al Municipiului Timisoara, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, având ca obiect suspendare executare act administrativ. Constată suspendată de drept executarea concursului pentru ocuparea pe durată nedeterminată a 20 de funcţii publice de execuţie vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timişoara, cu proba scrisă în data de 11 ianuarie 2023, până la pronunţarea instanţei de fond. Obligă pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 2.975 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Timiş – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pronunțată, azi, 10 Ianuarie 2023”.

Primăria are la dispoziție cinci zile pentru a contesta decizia luată.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Marilen Pirtea afirmă că PSD lovește fix în oamenii cu venituri reduse, prin blocarea bugetului

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, spune că, prin blocarea adoptării bugetului, PSD loveşte chiar în…

29 de minute ago

O investiție de 50.000 de euro aduce procesele reale mai aproape de studenții UPT

De la teorie, la practică. Totul pentru studenți! La Universitatea Politehnica Timișoara, colaborarea cu mediul…

O oră ago

O interesantă expoziție dedicată manifestărilor funerare din paleolitic se deschide la UVT

Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește la sediul central de pe bulevardul V. Pârvan, nr.4,…

2 ore ago

La începutul lunii mai vom putea circula pe drumul modernizat dintre Sânmihaiu Român și Șag/VIDEO

Mai e puțin timp până la momentul în care drumul județean care leagă Sânmihaiu Român…

2 ore ago

Timișorenii sunt invitați la un concert de lăută solo de Ziua Muzicii Vechi

Ziua de sâmbătă, 21 martie, aduce, de la ora 19:00, concertul „Celebratio Musicae Antiquae”, dedicat…

2 ore ago

O zonă din Timiș intră sub supraveghere din cauza unui caz de pestă porcină africană

În urmă cu câteva zile, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a confirmat…

2 ore ago