Social

Virgil Musta, prima reacţie la acţiunile DNA şi ANI la adresa sa: “Am convingerea că justiţia va elucida corect toate acuzaţiile care mi se aduc”

Cunoscutul medic Virgil Musta, şeful Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului ”Victor Babeş” din Timişoara, a avut o primă reacţie după ce DNA l-a trimis în judecată, iar ANI l-a acuzat de incompatibilitate. Musta spune că nu a produs prejudicii şi nici nu a luat foloase necuvenite, fiind încrezător astfel în actul de justiţie.

Pe 29 noiembrie 2022, medicul Virgil Musta de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara era trimis în judecată de DNA pentru instigare la abuz în serviciu. Unul dintre cei mai cunoscuţi medici în timpul pandemiei de COVID-19 este acuzat de procurori că ar fi folosit trei asistente medicale la clinica sa, deși acestea erau pontate și plătite de spital. Luni, 9 ianuarie, ANI l-a acuzat pe Musta pentru conflict de interese administrativ, după ce firma în care este asociat cu fretele său ar fi încheiat un contract de prestări servicii medicale cu spitalul la care el lucra.

Într-o postare de marţi, pe Facebook, Virgil Musta a avut o primă reacţie la acuzele care i se aduc, cu toate că admite că vorbele sale ar putea să fie fără rost, având eticheta pusă

”Au aparut în ultimul timp în spaţiul public mai multe acuzaţii care mi se aduc. Nu am dorit să comentez absolut nimic până acum, nu pentru că acuzaţiile ar fi adevărate, ci pentru că, orice aş spune, vorbele mele vor fi probabil fără rost pentru cei care mi-au pus deja o etichetă. Din respect pentru toţi cei care nu s-au grăbit totuşi să şteargă repede cu buretele tot ceea ce am încercat să fac în perioada pandemiei pentru a ajuta oamenii, pentru a salva vieţi şi nu pentru a mă îmbogăţi, spun doar că, în afără de munca foarte intensă de la spital, m-am implicat, absolut voluntar, în multe proiecte tocmai pentru a-mi pune experienţa în slujba comunităţii, pentru a ajuta medicii sau pacienţii şi am încercat să transmit publicului, pe un limbaj cât mai simplu, tot ceea ce am învăţat despre evoluţia total necunoscută a covid 19 la acea vreme, astfel încât să poată beneficia de aceste informaţii cât mai multă lume”, a scris Musta pe pagina de socializare.

El  spune că are încredere în justiţie, adăugând că nu a luat foloase necuvenite şi n-a produs prejudicii.

”Nu am produs prejudicii şi nu am luat foloase necuvenite. Am convingerea că justiţia va elucida corect toate acuzaţiile care mi se aduc. Vă mulţumesc şi vă doresc multă sănătate!”, a mai transmis Musta.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

9 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

11 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

12 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

13 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

14 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

14 ore ago