Timișoara va avea parte de un concert de operă de cel mai înalt nivel. Clubul Rotary Cetate a reușit să pună la punct, la scurt timp de la debutul Capitalei Culturale, un eveniment de excepție, un ”Concert de operă cu români celebri care au cucerit lumea”. Patru dintre cele mai bune voci ale momentului, toți români, vor fi prezente pe scena Palatului Culturii.
“Considerăm că este un gest de reverență pentru muzica clasică și un cadou pe care îl facem tuturor timișorenilor iubitori de operă. Evenimentul nostru aduce la Timișoara câțiva mari artiști români care încântă lumea, Luiza Fatyol, Ioan Hotea, George Petean și Ciprian Teodorașcu, personalități incontestabile ale scenei internaționale”, a anunțat Andreea Lutz, președinte în exercițiu al Rotary Cetate Timișoara.
Acest concert s-a născut din dorința clubului bănățean de a se implica activ în proiectul de țară care pune Timișoara pe harta culturii europene.
Soprana Luiza Fatyol s-a născut in anul 1987 în Satu Mare într-o familie de muzicieni. La vârsta de 5 ani a început să studieze vioara îndrumată de tatăl ei, un celebru violonist. La vârsta de 17 ani a ales să studieze canto clasic, care i-a asigurat intrarea la Academia de Muzică “Gh. Dima” din Cluj-Napoca.
A debutat în anul 2009 la Opera Maghiară din Cluj și în paralel cu munca pe scenă a participat la numeroase concursuri de canto naționale și internaționale, numărându-se mereu printre premianți. În anul 2011, Luiza este acceptată în Studioul de Operă al “Deutsche Oper am Rhein” Düsseldorf , participand la masterclass-uri sustinute de nume importante din domeniu.
Tenorul Ioan Hotea s-a născut în 1990 la Baia Mare, unde a studiat artele și apoi canto. În perioada 2009-2013 a urmat Academia de Muzică din București și mai apoi a lucrat cu tenorul Alberto Cupido în Italia. Între 2011 și 2013 a fost solist al Operei Naționale din București iar debutul internațional a venit în 2013 pe scena Operei din Monte Carlo. A debutat la Royal Opera în sezonul 2016/17, înlocuindu-l pe Roberto Alagna în rolul Nemorino din Elixirul Dragostei de Gaetano Donizetti. Din 2015 activează la Teatrul de Stat Hessian din Wiesbaden.
Baritonul George Petean a absolvit cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, secţia canto, orașul natal fiind și locul în care s-a perfecţionat vocal cu Vicente Sardinero şi Giorgio Zancanaro. A debutat în anul 1997 pe scena Operei din Cluj Napoca cu rolul titular din opera „Don Giovanni“ de W. A. Mozart, în timp ce debutul său internaţional a fost consemnat în anul 2000 pe scena Operei din Roma, în opera „Boema“ de G. Puccini.
În perioada 2002 – 2010 a fost solist permanent al Operei din Hamburg și în paralel a apărut pe scena operelor din Frankfurt, Viena, Pekin, Covent Garden din Londra, Bolognia, Opera Naţională din Paris, Festivalul din Bregenz, Geneva, Opera Metropolitan din New York, Opera Naţională din Paris, Opera din Monte Carlo, Opera de Stat din Viena, Operele din Frankfurt, Hamburg, Munchen, Essen, Lausanne, Liege, Toulouse, Berlin.
Dirijorul Ciprian Teodorașcu s-a născut în 1976 la Galați. Este absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, secțiile compoziție și dirijat, unde a beneficiat de îndrumare unor eminenți dascăli și s-a perfecționat în Franța, cu celebrul maestru al baghetei, Alain Paris. În anii 2001-2002 a fost dirijor al Operei Brașov, iar din 2003 este dirijor al Operei Naționale din București. De-a lungul activităţii sale artistice, Ciprian Teodoraşcu a colaborat cu personalităţi ale teatrului liric precum Alberto Rinaldi, prim-solist la Teatro alla Scala din Milano, Eduard Tumagian şi Alexandru Agache şi stele ale baletului, precum Alina Cojocaru şi Anastasia Kolegova.
Ciprian Teodorașcu a colaborat în cariera sa dirijorală cu teatre lirice precum: Opera Națională din Timișoara, Opera Comică pentru Copii București, Teatrul „Nae Leonard” din Galați, Teatrul de Operetă „Ion Dacian” București, dar și cu filarmonici din țară. De asemenea, Ciprian Teodorașcu are mai multe apariții pe scena Ateneului Român și pe cea a sălii de concerte a Societății Române de Radiodifuziune, precum și câteva importante prezențe în spațiul internațional.
Concertul va avea loc pe 4 martie 2023 pe scena Teatrului Național și va beneficia de participarea extraordinară a Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Banatul. Accesul la eveniment se va face pe bază de invitație.
După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali…
Așa cum deBanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…
Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…