Administratie

Noul regulament de finanțare a cultelor religioase în Timiș a fost pus în dezbatere publică

Consiliul Județean Timiș a lansat în transparență decizională, conform Legii nr. 52/2003, proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea sprijinului financiar unităților de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România, din bugetul județului Timiș.

Sprijinul financiar se poate acorda pentru completarea fondurilor proprii ale unităților de cult destinate construirii ori reparării lăcașelor de cult si a lucrărilor de pictură, în condițiile aprobării documentațiilor tehnico-economice și a avizelor potrivit reglementărilor în vigoare. De asemenea, se alocă bani pentru conservarea și întreținerea bunurilor de patrimoniu aparținând cultelor religioase, pentru construirea, amenajarea și repararea clădirilor având destinația de așezăminte de asistență socială și medicală ale unităților de cult, precum și pentru construirea și repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult. Se poate acorda sprijin financiar și pentru construirea și repararea sediilor unităților de învățământ teologic, proprietate a cultelor recunoscute.

Documentația poate fi consultată pe pagina de internet a instituției, în Monitorul Oficial al Județului Timiș, la adresa:

https://www.cjtimis.ro/wp-content/uploads/2020/07/Regulament-sprijin-financiar-culte-2023.pdf

Timișenii sunt așteptați să vină cu propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparență decizională. Acestea pot fi depuse până la data de 06.03.2023, ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail cornelia.paraipan@cjtimis.ro, prin poștă, pe adresa Consiliului Județean Timiș, cât și la sediul instituției, la Registratură.

Există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică până la data de 06.03.2023.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

O oră ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

2 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

2 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

4 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

14 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

16 ore ago