Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat, joi, la Timișoara, contractele de finanțare pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara, respectiv noul Spital Municipal Lugoj. Sunt contracte de sute de milioane de euro, finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
Joi, la Timișoara, s-a semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara. Este vorba de un proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, destinat dezvoltării infrastructurii spitalicești în ceea ce privește asistența medicală în domeniul patologiei oncologice din Banat. Prin intermediul acestui proiect, parte a clădirii existente pe Calea Torontalului va fi demolată, urmând a fi construit și un corp nou de clădire.
Contractul, în valoare de aproximativ 197 milioane de euro, a fost semnat de Ministrul Sănătății, domnul Alexandru Rafila și directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Județeană Timiș, doamna Florentina Radu.
Prin implementarea acestui proiect, se preconizează a se rezolva importante nevoi în domeniul sănătății publice din zona de vest a țării, urmând a polariza cazurile dificile și a oferi pacienților cu patologii oncologice acces la cele mai actuale metode de tratament personalizat.
De asemenea, a fost semnat și contractul de finanțare prin care la Lugoj va fi ridicatun nou Spital Municipal. Vorbim de o investiție de aproape 150 de milioane de euro.
Tot la Timișoara a avut loc parafarea înțelegerii de finanțare pentru ”Construcția de secții de obstetrică și ginecologie, neonatologie, chirurgie pediatrică și pediatrie, Arad”.
La ceremonie au fost prezenți și Alfred Simonis, deputat de Timiș din partea PSD, IPS Selejan, Mitropolitul Banatului, prefectul Mihai Ritivoiu, Dominic Fritz, primarul Timișoarei, Alin Nica, președintele Consililui Județean Timiș.
„Aici avem o oportunitate pentru Banat, cred că există toată nevoia și, pe de altă parte, toate resursele, nu numai de natură materială, ci și de natura resurselor umane înalt calificate care să facă ca aceste trei obiective de investiții să se concretizeze. Astăzi semnăm aceste contracte de finanțare, și nu sunt doar niște foi de hârtie, în spatele lor sunt și sumele integrale de finanțare, sunt 2, 5 miliarde de lei pentru aceste trei obiective, jumătate la Institutul Oncologic și jumătate la celelalte două obiective. Eu nu am dorința să rămân până la finalizarea acestor obiective, dar aș vrea să fiu sigur că împreună cu echipa mea, și vreau să îi mulțumesc prietenului meu, Alexandru Rogobete, care este de aici din Timișoara, și care a fost esențial pentru realizarea la timp a tuturor acestor proiecte, Vreau să știu că aceste proiecte au început efectiv. Cu siguranță că ele se vor finaliza”, a declarat, la Timișoara Rafila.
Alfred Simonis a spus că este pentru prima dată când toate forțele politice din Timișoara sunt împreună pentru un proiect, iar în perioada următoare ar trebui să fie organizate permanent astfel de întâlniri în care să se pună toată lumea de acord pentru rezolvarea problemelor comunității.
Alexandru Rogobete a anunțat și demararea în scurt timp a construcției pentru un centru la Timișoara pentru mari arși.
Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…
Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…
Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…
Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…
La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…