Primăria Timișoara a semnat contractul de execuție pentru reabilitarea și extinderea rețelei de iluminat public, pentru Strada Iosif Sârbu și parcarea de pe strada Drubeta numărul 97. Valoarea contractului este de aproape 400 de mii de lei fără TVA.
Strada Iosif Sârbu și parcarea din spatele blocului de pe Drubeta vor avea, pentru prima dată, iluminat public, la solicitarea locuitorilor din zona respectivă.
Contractul cuprinde întocmirea documentației tehnico-economice, proiectarea tehnică, realizarea detaliilor de execuție, întocmirea documentației pentru autorizația de construire, asigurarea asistenței tehnice din partea proiectantului pe toată durata lucrărilor, întocmirea auditului energetic, raportul de măsuri luminotehnice și realizarea lucrărilor de execuție.
Primăria Timișoara a realizat anul trecut lucrări de modernizare a iluminatului public stradal pe trei mari artere de circulație: Calea Aradului, Calea Torontalului și Calea Sever Bocu, a introdus pentru prima dată iluminatul public în Parcul Botanic, a depus cererea de finanțare și documentația la Agenția Fondului de Mediu pentru modernizarea iluminatului public pe 64 de străzi și a semnat contractul pentru proiectul tehnic și execuția extinderii iluminatului public în zona Calea Aradului Est.
Prioritățile municipalității sunt de extindere a iluminatului în zonele în care nu există, respectiv pe străzi nou apărute la marginea orașului și modernizarea iluminatului existent, mai ales pe arterele rutiere majore, pentru reducerea consumului de electricitate.
Valoarea este de 399.066,10 lei, fără TVA. Executant este Elba-Com SA. Durata contractului este de 5 luni.
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…