Cei de la Consiliul Județean Timiș s-au ținut de cuvânt și la finalul acestei săptămâni au publicat în SEAP anunțul de licitație pentru stabilirea firmei care va realiza extinderea la patru benzi a porțiunii din Dumbrăvița a drumului județean care leagă Timișoara de A1, nodul de la Giarmata. Cu mult noroc și lipsa unor contestații, proiectul blocat ar trebui să fie pus în operă pe repede înainte, în așa fel încât să nu fie ratată finanțarea europeană, cel puțin parțial. Firma executantă va avea la dispoziție doar șase luni pentru realizarea investiției.
După ce s-au certat ca la ușa cortului luni de zile, cei de la CJT și de la Primăria Timișoara par să fi ajuns la un acord pentru rezolvarea blocajului legat de această porțiune de drum județean.
Marți, în ședința plenului CJT au fost votate documentele tehnice, iar sâmbătă a apărut pe SEAP Contractul de execuție lucrări în vederea realizării obiectivului de investiție publică din cadrul proiectului „Modernizare DJ 691: Lărgirea la 4 benzi a sectorului km 2+725 (sens giratoriu) – Centura Timișoara și Centura Timișoara – Autostrada A1 (km 12+975)”- LOTUL 1 – km 2+725 – 5+800. Adică exact porțiunea din localitatea Dumbrăvița, unde motivul disputei a fost rețeaua de alimentare cu energie electrică a liniei de troleibuz, deținută de PMT.
”Vor fi realizate următoarele tipuri de lucrări: – modernizarea/lărgirea drumului la 2 benzi de circulație pe sens; – realizarea dispozitivelor de colectare și scurgere a apelor pluviale; – racordarea cu străzile laterale și amenajarea acceselor la proprietăți, inclusiv amenajarea podețelor laterale pentru continuitatea scurgerii apelor pluviale din zona drumului; – amenajarea sensurilor giratorii, a intersecțiilor semaforizate și a trecerilor de pietoni semaforizate; – realizare trotuare pe anumite sectoare; – elemente de siguranța circulației; – iluminat în sensurile giratorii; – intervenții la rețele electrice, de gaz, de apă, telecomunicații, etc.; – intervenții la rețeaua de troleibuz (inclusiv deplantare/ plantare stâlpi de susținere linie de contact); – amenajare stații bus. – lucrari semaforizare”, se spune în documentația de licitație.
Pentru lucrări, firma va prim 24,6 milioane de lei, dar are la dispoziție doar șase luni să realizeze investiția. Conform proiectului, vor fi patru intersecții în cruce, tronsonul urmând să beneficieze și de semaforizare.
”Ofertantul Va elabora documentația tehnică completă (P. Th. – piese scrise, piese desenate, caiet de sarcini, detalii de execuție și avize conform reglementărilor în vigoare) privind „Realizare Instalație de Semaforizare”. Documentația privind realizarea semaforizării: 4 intersecții în cruce (detaliere proiect tehnic, diagrama funcționare) va fi în concordanță cu prevederile din legale in vigoare, în vederea obținerii tuturor avizelor/acordurilor necesare execuției lucrărilor respective. Lucrările aferente prezentei documentații, vor fi realizate in conformitate cu prevederile caietului de sarcini, proiectului tehnic inclusiv anexele aferente acestuia, a documentației postate in SEAP si a legislației in vigoare. Lucrările care fac obiectul prezentei proceduri, se vor realiza în 6 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor de către beneficiar, conform documentației de atribuire. Valoarea estimata nu cuprinde contravaloarea cheltuielilor diverse și neprevăzute, acestea nu vor face obiectul procedurii, nu intra in valoarea de ofertare. Cheltuielile diverse și neprevăzute sunt in cuantum de maxim 10% din C+M ”, se mai spune în anunț.
Data limită pentru depunerea ofertelor este peste mai mult de o lună, pe 28 iunie.
După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali…
Așa cum deBanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…
Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…