În această dimineață, în jurul orei 09:20, polițiștii Secției 5 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în incinta unei anexe ce aparține unei spălătorii auto de pe strada Sever Bocu din Timișoara, un bărbat a fost găsit decedat.
„Aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba de un tânăr în vârstă de 28 de ani. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a informat IPJ Timiș.
Din primele cercetări, este vorba despre un tânăr de 28 de ani, care și-a pus singur capăt zilelelor, spânzurându-se. El a mai avut tentative și în trecut…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…
De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…