Timișoara va intra, oficial, pe lista locațiilor din lume unde există un magazin IKEA începând cu data de 8 iunie, au anunțat reprezentanții retailerului din domeniul mobilierului și decorațiunilor. IKEA Timișoara va fi cel de-al treilea magazin al companiei în România și primul în partea de vest a țării.
Acesta va fi cel mai sustenabil magazin IKEA din Europa de sud-est (IKEA SEE) atât prin standardele de construcție, cât și prin operațiunile de business.
„Suntem foarte bucuroși să anunțăm faptul magazinul IKEA Timișoara este pregătit pentru a întâmpina primii clienți pe 8 iunie. Este un moment deosebit de important pentru noi. Noul magazin aduce investiții de peste 60 de milioane de euro pe piața locală și reflectă dorința noastră de a le oferi locuitorilor din partea de vest a țării un magazin de înaltă calitate și o experiență IKEA completă. Ne propunem să le oferim clienților noștri posibilitatea de a duce o viață mai bună, mai plăcută și mai sustenabilă acasă, într-un mod cât mai accesibil.”, a declarat Nicoletta Muscinelli, Market Manager, IKEA Timișoara.
Magazinul are o suprafață de 26.000 de metri pătrați și va oferi o gamă largă de 8.300 de produse de amenajare a locuinței, cu design, funcționalitate și calitate deosebite, la prețuri accesibile. Cu ajutorul experților în design de la IKEA, viitorii clienți ai magazinului IKEA Timișoara se vor putea bucura din plin de locuințele lor.
Locuitorii din zona Traian sunt invitaţi luni, la Clopotul Libertății din piaţă, la discuţii privind…
Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat instituirea de restricții de circulație…
Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…
Politehnica Timișoara dispută vineri cel de-al doilea joc oficial în deplasare din 2026. Alb-violeții, care…
Consiliul Județean Timiș a participat la un proiect european dedicat tranziției către energie curată, în…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru…