Social

La Universitatea Politehnica Timișoara se lucrează la realizarea unei biciclete electrice, alimentate cu hidrogen

Profesorii și studenții Universității Politehnica Timișoara abordează mijloacele de locomoție ale viitorului. Ei și-au propus să realizeze o bicicletă alimentată cu hidrogen, parte a unui proiect mai larg, ce urmărește formarea și conștientizarea publicului larg în domeniul energiei regenerabile și a eficienței energetice.

Proiectul, intitulat Romanian Network for New Energy Solutions (RONNES), coordonat de Universitatea Politehnica Timișoara, având ca parteneri Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, în valoare de 185.225 de euro, este finanțat prin Fondurile Norvegiene sub coordonarea Innovation Norway. Acesta beneficiază de coordonarea unui colectiv cu o expertiză temeinică în domeniu, ce a încheiat recent un alt proiect de cercetare în domeniul energiei pe bază de hidrogen (proiectul Code-PEM).

La conferința de lansare a proiectului au participat cadre din Universitatea Politehnica Timișoara, profesori din 25 de școli din județul Timiș, iar online colegii acestora din județul Hunedoara.

În deschiderea evenimentului, rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, a vorbit despre proiectele și evenimentele derulate de UPT, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Aura Danielescu, a apreciat buna colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara și receptivitatea acesteia la problemele învățământului preunivrsitar, iar Corneliu Crăciunescu a prezentat pe larg proiectul.

Echipei i s-a alăturat și firma Corratec, care a donat o bicicletă electrică pe care studenții Universității Politehnica Timișoara, îndrumați de cadrele didactice din proiect, vor încerca să o transforme într-una alimentată cu hidrogen.

Proiectul își propune să încurajeze elevii de liceu și studenții din universități, dar și publicul larg, să participe activ la activitățile propuse, ce au ca scop creșterea interesului pentru energia verde și promovarea soluțiilor disponibile.

Prin intermediul proiectului, au fost achiziționate și camere cu termoviziune, iar elevii vor putea verifica, în școlile lor, cum se pierde căldura, iar în cadrul cursurilor vor învăța care sunt modalitățile de creștere a eficienței energetice.

Tot în cadrul proiectului vor fi organizate și o serie de concursuri cu premii pentru elevi, primul dintre acestea (Aero Star) urmând să se desfășoare cu ocazia Zilei Copilului, în cadrul evenimentului Poli Kids Fest, pe Stadionul Știința. De asemenea, a fost organizat un concurs de postere având ca temă „Bicicleta – alternativa verde”.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

51 de minute ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

2 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

3 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

4 ore ago

SELLification4EDUcation – educația inteligentă se construiește prin profesori susținuți

Educația începe cu oamenii care o fac posibilă Educația nu se schimbă prin reforme rapide…

6 ore ago

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

o zi ago