Social

Magazinele Enel din judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş vor fi închise în perioada 1-5 iunie

Magazinele Enel din judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara și Timiş vor fi închise în intervalul joi, 1 Iunie – luni, 5 iunie 2023. Serviciul de call center va funcționa conform programului normal în data de 2 iunie, iar în celelalte zile din intervalul menționat va fi disponibil numai pentru informații în sistem automat precum transmiterea indexului, detalii despre factură și sold.

În celelalte zile, magazinele Enel vor funcţiona conform programului obişnuit.

Cea mai mare parte a operațiunilor pot fi realizate prin canale digitale și nu necesită deplasarea în magazinele Enel. De aceea, recomandăm clienților să folosească în continuare opțiunile digitale de comunicare, de primire și de plată a facturii, precum și contractarea online.

Astfel, clienții au la dispoziție două variante simple pentru a primi factura electronică, imediat ce a fost emisă: pe mail sau prin sms, sau pot opta pentru descărcarea copiei facturii de aici.

Pentru a trimite indexul pentru electricitatea consumată, pe lângă secțiunea Index din cadrul aplicației MyEnel, clienții pot apela (în timpul perioadei de telecitire specificată pe factură) numărul de telefon gratuit 0800.07.08.09 sau numărul cu tarif normal 021.9977.

Pentru a trimite indexul pentru consumul de gaz, clienții pot suna la numărul gratuit 0800.07.07.01, tasta 1, sau la numărul cu tarif normal 021.9977, în cazul în care distribuitorul lor este Delgaz Grid, Distrigaz Sud Rețele, Gaz Est, Gazmir, Premier Energy sau  Progaz P&D (în perioada menționată pe pagina a treia a facturii). De asemenea, indexul pentru consumul de gaze naturale poate fi transmis și prin aplicația My Enel, dacă distribuitorul este una dintre cele șase companii menționate mai sus.

Pentru a intra în contact cu un consultant Enel, clienții pot utiliza următoarele numere de telefon: 021.9977 (cu tarif normal, apelabil din România) sau 0040.372.436.436 (număr apelabil din străinătate), în timpul programului, respectiv L-V: 8:00 – 20:00; Sâmbătă: 8:00 – 13:00. La aceste numere pot fi aflate informații despre facturi și sold, despre contract, pot fi activate servicii precum factura electronică și altele.

Mai mult, clienții pot alege să utilizeze aplicația MyEnel, care poate fi activată cu ușurință fie online, pe my.enel.ro, fie prin descărcarea aplicației pentru telefonul mobil în mod gratuit, de pe App Store, Google Play sau Huawei AppGallery. Prin intermediul acesteia, clienții pot primi și plăti facturile de energie electrică sau gaze naturale, își pot înregistra indexul sau verifica balanța de plată. De asemenea, în aplicație sunt disponibile ofertele comerciale, astfel că atât clienții existenți, cât și cei potențiali au posibilitatea de a transmite online solicitări de încheiere a unui contract de furnizare de energie electric sau de gaze naturale.

În cazul în care clienții doresc în continuare să efectueze plata în numerar, o pot face la automatele de plată de tip self-pay, amplasate în magazine Enel din București și zece județe (Arad, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Timiș și Tulcea), precum și în rețelele de magazine Profi, Auchan, Mega Image, Carrefour, Kaufland și în alte magazine alimentare.

Alte variante pentru achitarea facturii mai sunt: ATM–uri (bancomate), debit direct, internet sau transfer bancar. Detalii despre partenerii bancari și comerciali ai Enel se regăsesc pe factura de energie electrică, precum și aici.

Share
Published by
Vlad Stoian
Tags: enelprogram

Recent Posts

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

O oră ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

O oră ago

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

7 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

7 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

8 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

8 ore ago