Primăria Timişoara

Radu Țoancă dezbate tema preluării de primărie a distribuției energiei termice. Concluzii: 200 de oameni dați afară, posibile întreruperi în furnizare

Radu Toanca

Consilierul local PSD, Radu Țoancă, spune că preluarea distribuției energiei termice și a apei calde de la Colterm, pe o societate nouă, va duce la apariția de probleme grave în prestarea serviciului, dar și concedierea a 200 de oameni de la societatea de termoficare.

Conform alesului local, ”Administrația Fritz joacă la ruletă rusească termoficarea din Timișoara”.

Intenția primarului Dominic Fritz de a nu prelungi contractul de delegare către Colterm a gestiunii transportului, distribuției și furnizării agentului termic, începând cu data de 1 iulie 2023 este o decizie riscantă, care ține mai degrabă de un exercițiu de imagine, decât de o analiză tehnico-economică riguroasă, pe baza căreia să se implementeze o politică serioasă și realistă de modernizare a sistemului termic centralizat din Timișoara. Să predai aceste servicii Uzinei Energetice Timișoara SRL în două luni este nerealist, în condițiile în care această entitate nu are sediu, are zero angajați, nu are utilaje, echipamente, licențe – într-un cuvânt infrastructură- necesare funcționării normale a acestor servicii”, spune Țoancă.

El subliniază că o astfel de activitate pare o pălărie prea mare pentru viitorul operator de transport al energiei. Pentru a putea presta o asemenea activitate ar fi nevoie de doi ani de pregătiri, nu două luni, spune acesta.

”Noua firmă ar urma sa administreze 73 de kilometri de rețea primară și 202 km de rețele secundare, care sunt reabilitate și modernizate doar în proporție de 20 la sută. De asemenea, noua firmă are nevoie de cele 120 de puncte termice, 6 centrale termice și 30 de module termice, care aparțin Colterm – aflate sub sechestru ANAF- și care mai fac și obiectul unor cercetări penale … Fără angajați, fără sediu, fără infrastructură, fară un business- plan coerent UET SRL are nevoie de minim 2 ani pentru a putea prelua și gestiona serviciile prestate în prezent de Colterm. Argumentul administrației – posibilitatea câștigării unei finanțări europene – este pertinent, dar după adjudecare și într-un interval rezonabil de timp de tranziție, nu în 2 luni”, a mai anunțat Țoancă.

Pe de altă parte, spune Țoancă, privarea Colterm de aceste servicii și transformarea sa exclusiv în producător de agent termic comportă 2 riscuri majore imediate: concedierea a 200 de angajați și instalarea unei sincope de câteva luni în furnizarea de apă caldă și căldură pentru cele 120 de instituții și cei 50 000 de abonați casnici la sistemul centralizat de termoficare.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

7 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

9 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

10 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

13 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

15 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

17 ore ago