Administratie

Se caută firmă care să proiecteze o parcare supraetajată la Shopping Center Bega. Va primi o jumătate de milion de lei

Jumătate de milion de lei ar trebui să coste doar proiectarea pentru ridicarea unei noi parcări supraetajate în spatele Bega Shopping Center, a anunțat viceprimarul Ruben Lațcău. Licitația pentru găsirea firmei care să se ocupe de realizarea proiectului pentru Parcarea Multinivel Cetate a fost publicată pe SEAP.

Dacă devine realitate, această parcare va fi cu siguranță perla coroanei pentru sistemul TimPark, care se ocupă cu managementul parcărilor din Timișoara, fiind situată într-o zonă care ”geme” după locuri de parcare. Terenul a revenit la primărie, după ce instituția s-a judecat ani de zile cu societatea fraților Cristescu,

”O vom construi pe un teren recuperat prin instanță la începutul anului, chiar lângă Parcul Civic și centrul comercial Bega. Va avea cel puțin 250 de locuri și va avea sistem inteligent de monitorizare a locurilor libere și ticketing. Numărul exact de locuri va fi stabilit prin studiile de specialitate, iar TimPark va gestiona faza de proiectare din partea municipiului”, a anunțat Ruben Lațcău.

Viceprimarul este mai optimist ca oricând și ne vorbește despre trei asemenea parcări supraetajate.

”Avem în curs de proiectare și amenajarea străzilor Mercy și Proclamația (secțiunea dintre Libertății și Universitatea de Medicină Dentară). Iar investițiile noastre pentru parcări multietajate avansează, fiind în diferite etape de proiectare. Avem în lucru proiecte pentru zona Dacia, Gara de Nord și lângă Spitalul de Copii. Pentru acest contract am inclus criterii de calitate, printre care se numără și experiența dovedită în proiectarea de parcări multietajate și în concursurile de arhitectură, fiind o zonă de protecție. Valoarea estimată a contractului este 550.000 lei (TVA inclus) și invităm proiectanți cât mai buni la licitație”, a mai anunțat Lațcău.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

30 de minute ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

10 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

13 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

14 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

17 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

18 ore ago