Social

Doctoratul în inginerie, abordat la UPT în cadrul unui proiect cu fonduri europene

Doctoratul în inginerie: provocări, oportunități și valori a fost tema prelegerii susținute, în Sala Mică a Senatului Universității Politehnica Timișoara, de academicianul Ion Boldea. La eveniment au participat, tineri doctoranzi, dar, online, și colegii lor Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.

Evenimentul a fost o parte a proiectului POCU/993/6/13/153437, ce vizează crearea unei rețele de excelență în cercetare și inovare aplicativă pentru programe de studii doctorale și post-doctorale și care are o perioada de implementare de 18 luni.

Obiectivul general al proiectului este atragerea și menținerea doctoranzilor și post-doctoranzilor în programe educaționale de înalta calitate, inclusiv prin asigurarea unui nivel adecvat al finanțării și prin promovarea relațiilor de parteneriat dintre instituții și mediul de afaceri, a oportunităților de formare pedagogică prin susținerea, dezvoltarea și furnizarea de module de cursuri complementare, cu o componentă aplicativă.

Proiectul are o serie de obiective specifice: Creșterea atractivității si îmbunătățirea participării la ciclul de studii universitare de doctorat și post-doctorat în condiții de susținere financiară adecvată a doctoranzilor și cercetătorilor post-doctorat în domenii prioritare ale SNCDI, inclusiv prin asigurarea unui nivel adecvat al finanțării și prin promovarea relațiilor/încheierea de parteneriate între instituții și mediul de afaceri;

Diversificarea formelor de pregătire a doctoranzilor și cercetătorilor post-doctorat prin îmbunătățirea accesului la formare profesională, la resurse naționale și europene de cercetare și învățare; Îmbunătățirea programelor doctorale prin includerea unor sesiuni menite să dezvolte capitalul uman, dezvoltarea și furnizarea de cursuri complementare, cu componentă aplicativă și de formare a competențelor.

În proiect, grupul ținta este reprezentată de 93 de doctoranzi aflați în ciclul de studii universitare de doctorat (câte 31 din fiecare universitate parteneră) și 24 de cercetători post-doctorali (câte 8 din fiecare universitate parteneră).

Managerul proiectului este Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române, prorector al Universității Politehnica Timișoara, responsabil cu activitatea de cercetare.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: doctorateupt

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

7 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

10 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

11 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

14 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

14 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

15 ore ago