Timp liber

Institutul Francez din Timișoara lansează provocarea unor plimbări urbane inedite

Seria de evenimente “Urban walks: Revisiting Timișoara” (n.r. Plimbări Urbane: Revizitând Timișoara), pusă la punct de Institutul Cultural Francez Timișoara, propune o abordare inedită pentru explorarea orașului. În cadrul acestor plimbări, participanții sunt invitați să experimenteze orașul ca pe un palimpsest cultural, în care trecutul și prezentul se întrepătrund într-un mod fascinant.

”Discuțiile și dezbaterile care au loc în timpul plimbărilor abordează forțele de reînnoire culturală, dezvoltarea contraculturilor și, totodată, oferă ocazia de a vizita atât locuri celebre, cât și locuri mai puțin cunoscute ale orașului, care reprezintă un patrimoniu al memoriei colective și al acțiunilor comunitare”, anunță organizatorii.

Evenimentele sunt gratuite, pentru oricine dorește să participe. Printre plimbările propuse, se remarcă “In quest of public space” (n.r. “În căutarea spațiului public”), care va fi condusă de Alexandra Trofin, directorul Bienalei de Arhitectură Beta.

O altă plimbare importantă este “New cultural narratives” (n.r. “Noi narrative cultural”), care va fi ghidată de Ana Maria Ursu, managerul Teatrului Basca.

Seria de evenimente debutează, pe 3 iulie, cu o primă plimbare: “Crafts & heritage” (n.r. “Meserii și patrimoniu”). Este o plimbare alături de Cătălin Sorescu, Fondator al Muzeului Uneltelor, prin locurile semnificative ale meșteșugurilor și artelor din oraș.

Iată programul complet al plimbărilor urbane:

Meserii și patrimoniu

O plimbare prin locurile semnificative ale meșteșugurilor și artelor, în cadrul căreia se vor purta discuții despre potențialul creativității în evoluția orașului, despre metodele și procesele de producție și protecție a meșteșugurilor, învățând din narativele celor implicați în oraș. O plimbare în care idei, experiențe și know-how vor fi împărtășite pe străzile Timișoarei.

Luni, 3 iulie, ora 10:00

Punct de întâlnire: Piața Traian

Invitat special/ghid: Cătălin Sorescu Fondator al Muzeului Uneltelor

Public: deschis tuturor

Durată: 2 ore

Punct final: Sinagoga

În căutarea spațiului public

Cum este revendicat spațiul public în zilele noastre? Ce spații emergă în viața de zi cu zi ca spații de partajare, sociabilitate și cultură cetățenească? O plimbare de două ore prin străzile Timișoarei, în timpul căreia vom observa și vom discuta despre noile practici ale vieții sociale publice, despre designul spațiilor publice și dinamica evolutivă a memoriei colective a orașului.

Marți, 4 iulie, ora 10:00

Punct de întâlnire: Piața Traian

Invitat special/ghid: Alexandra Trofin Director al Bienalei de Arhitectură Beta

Public: deschis tuturor

Durată: 2 ore

Punct final: Sinagoga

Noi narative culturale

Plimbându-ne și vorbind, experimentând orașul ca un spațiu cultural, vom discuta idei și probleme legate de forțele de reînnoire culturală, de dezvoltarea contraculturilor și vom vizita locuri de cultură renumite și mai puțin cunoscute.

Miercuri, 5 iulie, ora 10:00

Punct de întâlnire: Piața Traian

Invitat special/ghid: Ana Maria Ursu, manager al Teatrului Basca

Public: deschis tuturor

Durată: 2 ore

Punct final: Sinagoga

Seria de evenimente inedite sunt doar un exemplu al angajamentului Institutului Francez din Timișoara în promovarea diversității culturale.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Prea bătrâni pentru Poliţia Naţională, prea tineri pentru Poliţia Locală?

Imediat după victoria de etapă în cazul pensiilor speciale ale magistraţilor, premierul Ilie Bolojan a…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 2 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 01.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

13 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

20 de ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

20 de ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

21 de ore ago