Lupta lui Marcel Ciolacu cu Ceaușescu, Marian „Ceaușescu”

Marcel Ciolacu a ajuns premier și președinte de partid, dar asta a fost o luptă mult mai târzie, de carieră, poate nu ultima, dar sigur nu prima din viața sa. Cea mai important luptă a vieții dumisale ar fi trebuit să fie cea din revoluția de la 1989, atunci când el socoate că a avut un rol determinant în victoria insurecției de la Buzău. Da, de la Buzău, de ce râdeți? La Buzău n-au fost oameni asupriți de comuniști? Nu s-au răzvrătit ei? Și dacă nu se răzvrăteau atunci poate că nici lupta noastră cu hidra comunistă n-ar fi avut succes. Prin urmare, este logic că Marcel Ciolacu a avut un rol determinant și merita să I se aprobe dosarul depus în 2019 prin care cerea acest statut și renta de 2000 lei lunar de la statul român.

Atunci era barcagiu al lui Liviu Dragnea. Era demnitar și pe atunci, dar funcția de vâslaș al celui care aproape că a luat locul lui Ceaușescu, cu care s-a luptat determinant viitorul premier, face din gestul lui Marcel Ciolacu unul de găinar. Cum să ceri tu de la statul român 2000 de lei lunar când nu e clar cum ai ajuns revoluționar, ba există (cică „in rem”) un dosar la procuratură pe această speță? Zilele trecute, secretarul de stat pentru revoluționari, cum ar veni un membru în sensul lărgit al guvernului, îi respinge lui Marcel Ciolacu cererea din 2019. Cum că rolul lui nu a fost determinant în sensul definiției sale: să lupte pentru ocuparea și apărarea unei instituții a statului comunist de atunci, iar în acea luptă sa se fi înregistrat morți sau răniți.

Punct. Marcel Ciolacu nu este revoluționar cu rol de determinant, dar sigur este revoluționar din ăsta mai mic, ca zeci de mii de oameni din Timișoara, jignindu-i pe aceștia din urmă. Juridic se termină bâlciul, mai ales că parchetul a clasat dosarul „in rem” cum că fapta nu există. Cum să nu existe? Fapta de a te împăuna la Buzău cu titluri de revoluționari nu există? De când? De când a apucat Ciolacu să fie acolo cap de listă? Să fim serioși. Fapta există, căci dacă nu ar exista, sigur Marcel Ciolacu s-ar socoti nedreptățit de ce i se întâmplă.

Dacă lui Ioan Savu din Timișoara i se spunea că n-a fost în fruntea coloanei la revoluție, anulându-i statul certificatul și drepturile, atunci sigur omul ți-ar spune că ești dus cu pluta. Ar protesta, ar ataca în instanță acea decizie, ar chema asociațiile de revoluționari din localitate și apoi la nivel național pentru a-și face dreptate, pentru a arăta că nu e un impostor. N-ar lăsa-o așa, să creadă lumea că ești un profitor al bișniței cu certificate de revoluționar, ba mai mult, că ai primit un hectar de teren în județul Buzău, pe care l-ai vândut și se poate spune că ai primit un folos necuvenit și că ești parte dintr-o escrocherie.

Dar ceva îmi spune că Marcel Ciolacu nu va contesta această decizie, acei 2000 de lei nu-i mai trebuie când va ajunge la Cotroceni, iar viața de după prezidențiat ți-e asigurată îndestulat de stat. Cât privește onoarea, poate că ar conta în situația că ar exista un astfel de sentiment, un principiu care să semene cu așa ceva la Marcel Ciolacu. Cum nu-i veți auzi pe Nicolae Ciucă sau pe fostul ministru Lucian Bode că vor vor contesta până-n pânzele albe chestiunea cu plagiatul, ba se vor ascunde după niște decizii luate de „instanțe” ciudate, tot așa nu veți mai auzi de „revoluționarul” Marcel Ciolacu, de prejudiciul adus de el statului, nu veți mai auzi de Nicolae Ceaușescu sau de acel Marian zis ”Ceaușescu”, cel care a reclamat la parchet mizeria. Dar el este „nebun”, nu-i așa? Iar celălalt este prim-ministru.