Social

Sală profesionistă cu de toate. Locul în care un nou concept care reuneşte sportul cu recuperarea şi dezvoltarea personală s-a deschis în Timişoara

MC GYM Motion îmbină utilul cu plăcutul şi este locul unde întâlneşti profesionişti care te pot aduce la forma maximă, sau care te ajută să te recuperezi.

Inaugurarea noii locaţii care se întinde pe un spaţiu de 400 de metri pătraţi a avut loc în această lună. Iubitorii de sport şi mişcare au început antrenamentele deja în noul spaţiu (Bv. Iuliu Maniu nr.5, fosta Reșiței deasupra de Alianz Țiriac) amenajat special pentru a atinge cele mai înalte obiective de dezvoltare fizică sau psihică.

Pornind de la oamenii sănătoşi care practică sportul de plăcere, dar doresc să-şi depăşească anumite temeri şi blocaje pe care le au cu privire la introducerea în rutina zilnică a sportului şi îmbunătățirea tipurilor de antrenament a sportivilor de performanță și dezvoltarea personală a acestora prin programe psihologice mindfulness și realitate virtuală până la programe pentru cei care suferă de boli neuromusculare cum sunt distonia neuromusculară, parkinson şi scleroză multiplă.

Acest concept este realizat datorită accesării unui grant european fiind bani nerambursabili care sunt folosiți pentru dezvoltarea atât celor care fac performanțe cât și a publicului larg.

Locația este la îndemâna tuturor, în apropierea mijloacelor de transport în comun, a unor parcări publice, iar toată aparatura este nouă, în timp ce colaborările care există sunt cu profesioniști, echipa fiind una implicată și dedicată.

„Sperăm ca oamenii care ne vor călca pragul să fie multumiți de ce vor găsi aici, și ne dorim să-și atingă obiectivele dorite”, spune Marius Crainic, director sportiv, antrenor de sporturi de contact, și care se ocupă şi de partea practică a proiectului ce a permis deschiderea MC Gym Motion.

„Sportul de performanță necesită multă implicare, perseverență, disciplină, energie investită. Pentru a ajunge la succesul dorit e nevoie de efort fizic și mental, autocontrol emoțional, urmarea direcției dorite indiferent de obstacole sau blocaje, acest concept fiind unul inedit în România, oferind posibilitatea de dezvoltare pe toate planurile celor interesați de aceasta”, spune și Cătălina Crainic, psiholog care își desfășoară activitatea în cadrul cabinetului individual de psihologie în colaborare cu MC Gym Motion. O altă colaborare interesantă este cea cu Laria Truşculescu, coach VR therapy şi mindfulness, în timp ce Teodora Pocol se ocupă de partea de administrare a MC Gym Motion.

Așadar, sub umbrela MC Gym Motion, sunt reunite recuperarea cu performanța, mintea cu corpul și sufletul, ușile fiind deschise pentru toate persoanele interesate în a găsi echilibrul fizic și emotional.

Share
Published by
Daniel Neacșu
Tags: iguana

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

2 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

2 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

3 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

3 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

4 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

4 ore ago