Odată cu stingerea focarului de Pestă Porcină Africană din explotația comercială a SC Smithfield România Ferma Cenei, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș anunță că, începând cu data de 30 iunie, vor fi ridicate restricțiile sanitare veterinare din zonă.
În cadrul ședinței cu membrii Centrului Local de Combatere al Bolilor din județul Timiș în data de 30.06.2023 s-a emis Hotărârea pentru aprobarea ridicării restricțiilor sanitare veterinare în urma stingerii focarului de Pestă Porcină Africană din explotația comercială a SC Smithfield România Ferma Cenei, județului Timiș.
În zona de protecție au fost inspectate exploatațiile nonprofesionale cu porcine, în care s-a efectuat inspecția clinică și termometria acestora, nefiind constatate porcine bolnave și nici modificări ale stării de sănătate sau semne clinice care pot fi atribuite Pestei Porcine Africane. În zona de supraveghere fost inspectate exploatațiile nonprofesionale cu porcine în care s-a efectuat inspecția clinică, iar în exploatațiile comerciale s-a efectuat inspecția clinică și recoltarea de probe sânge.
În urma examenelor clinice efectuate nu au fost depistate porcine cu semne specifice de boală (PPA) și nici modificări ale stării de sănătate sau semne clinice care pot fi atribuite Pestei Porcine Africane
În urma acestor constatări, se ridică restricțiile sanitare veterinare din zona de protecție: localitatățile Cenei și Bobda, și din zona de supraveghere din localitățile Beregsăul Mare, Beregsăul Mic, Cărpiniș, Uivar, Sânmartinul Maghiar, Răuți, Diniaș, Sânmihaiul German, Pustiniș, și respectiv din fermele SC TOP SUIN Checea 1, SC SUIN GRUP Checea 2 și SC TIM SUIN Checea 3.
Introducerea porcinelor în exploatație se va face numai cu aprobarea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, la fel și repopularea se va putea face numai după notificarea DSVSA Timiș.
În continuare, rămân în vigoare toate măsurile de prevenire a introducerii virusului pestei porcine africane pe teritoriul județului Timiș. Mișcarea animalelor se va efectua numai după solicitarea avizului sanitar veterinar la DSVSA Timiș.
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…
Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…