Timișoara a găzduit cea de a șaptea ediție a conferinței internaționale “Security Challenges in the Balkans”. Conferința, organizată în cadrul parteneriatului existent între Universitatea de Vest din Timișoara și New Strategy Center și sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe, a devenit un eveniment anual de referință ce aduce în prim plan vechile și noile provocări de securitate din zona Balcanilor.
Evenimentul a reunit oficiali români și străini, precum și reprezentanți din sectoarele academice și non-guvernamentale, atât din România cât și din străinătate, mai ales din zona Balcanilor. În cadrul dezbaterilor din cadrul conferinței, subiectele au traversat mai multe interese strategice, de la amenințările convenționale și hibride la reziliență, de la perspectivele economice regionale, rolul actorilor străini în regiune, până la impactul războiului din Ucraina și contextul post-pandemic.
”Partenerii organizatori și-au asumat prin acest eveniment să contribuie la creșterea semnificativă a semnificației academice la nivel regional a municipiului de pe Bega și, în același timp, să sublinieze preocuparea României pentru o abordare consolidată în orientarea către stabilitatea regiunii balcanice”, au anunțat organizatorii,.
La cea de-a șaptea ediție a conferinței internaționale „Security Challenges in the Balkans” a fost deschisă de Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, alături de Ionel Nițu, Președintele New Strategy Center, Iulian Fota, Secretar de Stat, Ministerul Afacerilor Externe, România, Dominic Fritz, primarul Municipiului Timișoara, și Cristian Moș, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.
„Consider că este de datoria universităților să preia problemele emergente, cum ar fi securitatea, și să le deschidă înțelegerii publicului. Întregul context de securitate și geostrategic în care trăim s-a schimbat și a devenit mai volatil ca niciodată, astfel că această conferință își relevă o importanță aparte, într-un mod tot mai distinct, oferindu-ne șansa de a ne aduce contribuția pentru o mai bună înțelegere a trecutului, prezentului și viitorului. România se află la intersecția dintre Occident și Orient, o țară latină, dar balcanică, o țară care a trecut prin diferite regimuri și care, îmi place să spun, este țara cea mai estică din Occident, în timp ce Timișoara este cel mai vestic oraș din Est.”, a spus Marilen Pirtea
„Relevanța geopolitică a Balcanilor capătă o nouă dimensiune atunci când este abordată împreună cu Marea Neagră. Într-un mediu internațional incert, caracterizat în special de amenințări hibride, devine necesară identificarea de soluții pentru integrarea europeană a Balcanilor, iar întreaga hartă a zonei poate fi văzută într-o altă perspectivă de la Timișoara, orașul care găzduiește anual conferința internațională „Security Challenges in the Balkans” realizată în parteneriat de New Strategy Center și Universitatea de Vest din Timișoara.”, a spus și președintele New Strategy Center, Ionel Nițu
În cadrul conferinței au fost discutate cele mai importante problematici actuale din domeniul geopolitic actual.
Panelul I a abordat subiectul: Euro-Atlantic Integration at a Turning Point: EU & NATO, Complementarity in the Balkans
Integrarea europeană a Balcanilor este esențială pentru stabilitatea regională. În plus, reducerea tensiunilor actuale dintre Kosovo și Serbia este importantă pentru securitatea regională și, de asemenea, pentru securitatea României, mai ales că țara s-ar confrunta cu instabilitate pe două fronturi (Sud și Est). Dialogul facilitat de UE ar trebui să fie utilizat ca instrument de către cele două părți pentru a aborda tensiunile actuale și a evita escaladarea.
Tema pentru Panelul II, a fost The Balkan Powder Keg & the Lessons Learned from the Russian New Generation Warfare in Ukraine.
Dinamica securității este încă fragilă în această regiune, așa cum a fost demonstrat de recentele escaladări din nordul Kosovo. România consideră Balcanii ca fiind o zonă de importanță capitală pentru securitatea sa și contribuie militar în regiune. Pe măsură ce Uniunea Europeană a trecut prin mai multe crize începând cu anii 2000, Balcanii au început să iasă de pe ordinea de zi ca prioritate. Ca urmare, în special din 2015, Rusia și China au devenit din ce în ce mai active în regiune. Deși un conflict complet în Balcani este foarte puțin probabil în acest moment, regiunea se confruntă cu riscuri de securitate enorme, legate de aspecte precum statul de drept, amenințările hibride sau propaganda rusă. Acestea sunt adevăratele provocări pentru Balcani. Între timp, o provocare considerabilă pentru Uniunea Europeană este sprijinul fără precedent al sârbilor pentru Rusia, ce trebuie atrasă spre aderare pentru a inversa acest trend social
În cadrul Panelului III s-a discutat despre Cyber Challenges and Societal Resilience. How Will We Protect the Front in our Homes.
Astăzi nu mai suntem doar cetățeni, ci cetățeni cibernetici, fapt care eludează și granițele spațiale dintre state și amenințări. Astfel, dispozitivele pe care le utilizăm ne vulnerabilizează în fața războiului hibrid, astfel că avem nevoie de abordări de reziliență cibernetică și societală pentru a gestiona această amenințare. Balcanii au fost epicentrul unor conflicte de-a lungul istoriei chiar și pe plan cibernetic, iar acestea se manifestă sub forma unor operațiuni malițioase sponsorizate de state sau de criminalitate informatică, exemple relevante fiind chiar atacurile cibernetice recente din Albania sau Muntenegru. Prin urmare, dincolo de educarea societății civile și un cadru legal solid, instituții ca DNSC colaborează și desfășoară exerciții cibernetice cu parteneri din Balcani și nu numai în vederea creșterii rezilienței cibernetice.
Ultimul panel a avut ca temă Economic Resilience in the Balkans. Diversifying Resources and Opportunities.
Conferința poate fi urmărită accesând website-ul Universității de Vest din Timișoara (https://www.uvt.ro/ro/) și al New Strategy Center (www.newstrategycenter.ro).
La ora 18.00, la trei ore după deschiderea secţiilor de vot, în judeţul Timiş prezenţa…
Eugen Dogariu, senator de Timiș, spune că la vot a ales ”calea sigură pentru Timiș”.…
Candidat la un loc de senator pe lista PNL, fost viceprimar al Timișoarei, actual consilier…
La ora 12.00, la cinci ore după deschiderea secţiilor de vot, în judeţul Timiş prezenţa…
După ce și-a exercitat dreptul la vot, Alfred Simonis, preşedintele PSD Timiş, totodată președinte al…
Etapa a 11-a din prima ligă de futsal a debutat sâmbătă, 23 noiembrie, la Deva,…