Editorial de Ino Ardelean
Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa arată un autobuz care circulă mai nou pe relaţia Timişoara – Giroc. Zi de zi, locuitorii uneia dintre cele mai bogate comune din ţară, nu doar din Timiş, sunt nevoiţi să facă naveta cu autobuze amintind de ratele comunale din anii 60. Firma care gestionează acest transport nu avea niciun angajat din anul 2009, în schimb avea datorii de câteva sute de mii de lei. Ea a fost reactivată subit anul trecut când a primit acest contract bănos cu primîria condusă de PNL-istul Dan Vîrtosu.
Iar dacă asta nu e de ajuns, potrivit fostului jurnalist Caius Seracin, locuitor al Girocului, orarul nu este respectat, şoferii de strânsură găsiţi de firmă conduc foarte periculos, au câini în cabină, trec pe interzis, taie giraţii. Parcă ar transporta gunoaie, nu oameni. Şi o să explic şi care e legătura. Sigur că oamenii din Giroc sunt foarte revoltaţi pentru acest lucru. Sigur că există instituţii ale statului, precum Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), Autoritatea Rutieră Română (ARR), chiar Poliţia, care ar trebui să intervină. Dar la noi instituţiile sunt politizate până peste cap, astfel că în mod cert se vor face că plouă.
Sigur că aici miroase a şmen, tun, corupţie, spuneţi-i cum vreţi. Dacă totuşi nu e corupţie, în mod cert e un un nou război politic, transferat în administraţie, pe seama oamenilor din Giroc, în cazul de faţă. Fiindcă acele bombe pe roţi, numite autobuze de unii, sunt vârful de aisberg al unei alte lupte politice. Sigur, nici banii nu sunt de neglijat.
Se ştie, anul trecut, Consiliul Judeţean, condus de PSD-istul Alfred Simonis, ajutat de aghitotantul său cu carnet PNL, Alin Popovciu (în partid i se spune “Lăbuşul lui Freddy), a preluat de la Retim (firma în care Primăria Timişoara are 50% din acţiuni) gestionarea deşeurilor din judeţ. O fel de preluare ostilă, care s-a lăsat cu procese în instanţă. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în acest război şi dacă timişenii vor avea de câştigat. Pe acelaşi model, Consiliul Judeţean încearcă să preia unele linii de transport judeţean de la Societatea Metropolitană de Transport Timișoara care operează prin STPT în special comunele periurbane.
Consiliul Judeţean operează tranportul prin ADI TRANSTIMIȘ. Aceast entitate trăieşte din taxele plătite de locuitorii comunelor unde operează. Taxa e de 2 leu pe locuitor pe an. Girocul fiind o comună mare, se adună aproximativ 60 de mii de lei. Până anul trecut, Girocul nu avea contract nici cu SMTT, nici cu ADI TRANSTIMIŞ. Când a avut de ales, primarul Dan Vîrtosu a refuzat mijloacele de transport moderne ale STPT, care ar fi adus aceleaşi facilităţi/gratuităţi pentru locuitorii Girocului ca pentru cei ai Timişoarei, ba chiar şi mai multe linii separate. Nu mai discut că operatorii din afara SMTT nu pot utiliza legal infrastructura de transport public din Timișoara, mă refer în primul rând la stațiile STPT. Foarte probabil, influenţat poltic, Vîrtosu, un ins care nu se poate lăuda cu o solidă coloană vertebrală, a mers pe mâna celor de la CJ Timiş şi aşa s-a născut şi contractul cu firma fantomă şi hardughii în loc de autobuze.
De menţionat că, dacă în cazul deşeurilor, liderul CJ Timiş, Alfred Simonois, şi-a asumat public războiul, în acest caz nu o face, lăsându-l să “latre” pe Alin Popoviciu, eventual să-şi rupă şi gâtul. Astfel, zilele ilele trecute, acesta scria pe pagian sa de Facebook, printre altele: “Astăzi, în zona metropolitană gestionată de Societatea Metropolitană de Transport Timișoara (SMTT), realitatea din teren este una tristă, pe care oamenii o cunosc foarte bine: întârzieri frecvente, autobuze defecte, mijloace de transport insuficiente și condiții care, în multe cazuri, nu sunt la standardele pe care timișenii le merită (…) Consiliul Județean Timiș, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Timiș (ADI Transport), poate prelua rutele mai îndepărtate din județ, asigurând condiții mai bune, predictibilitate și o organizare coerentă”.
Dacă ne gândim la situaţia de la Giroc, ca să scrii aşa ceva trebuie să ai neapărat tupeul şi nesimţirea celui care împinge o bătrânică pe scări şi apoi o întreabă unde se grăbeşte. Şi nu se pune problema că Popoviciu nu le-ar avea. Dar cât timp tratezi oamenii ca pe deşeuri, acest război al transportului pare deja pierdut după experimentul Giroc.
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…