Competiția care a împărțit orașul în două, și asta pentru că unul din terenurile principale se află în Pița Operei, continuă! Și continuă cu succes cu multă lume care vine în Parcul Rozelor, dar mai ales în centru pentru a vedea la lucru cele mai bune echipe de volei pe plajă, sub 22 de ani din România.
Dacă în online mult voci au comentat că centrul orașului nu este un loc bun pentru o competiție sportivă, deși astfel de concururi „centrale” se dispută oriunde în lumea civilizată, la fața locului au fost foarte mulți spectatori, care s-au bucurat de magia voleiului pe plajă. Mai ales în sesiunea de seară, pentru că s-au disputat partide și în nocturnă.
Revenind la competiție, dacă până acum s-au jucat partide de calificări, de vineri se trece la faza eliminatorie, urmând ca sâmbătă să aibă loc și finalele.
37 de echipe la masculin şi 32 la feminin din 35 de ţări sunt reprezentate la acest eveniment. România a avut 3 echipe și la băieți, și la fete, un singur cuplu, la masculin, reușind să avanseze mai departe.
În anul în care este Capitală Culturală a Europei, capitala Banatului s-a înscris, aşadar, şi pe lista evenimentelor sportive majore organizate la nivel internațional. Acest lucru a fost posibil şi prin implicarea clubului CSM Timişoara. Cocheta bază din Parcul Rozelor aparţine de structura sportivă condusă de Lucian Reclaru.
O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…
Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…
Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…
Primăria Timișoara caută noi modalități pentru a reduce numărul câinilor care rămân în adăpost și…