Suspect de furturi de la terasele din Piața Unirii și un urmărit general tot pentru furt, depistați de polițiștii locali, în ultimele două zile.
Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Intervenție Rapidă, aflați în patrulare în această dimineață în Piața Unirii, și având informații că un bărbat și-a făcut un obicei din a sustrage diferite sume de bani sau bunuri de la terasele din zonă, au observat o persoană care verifica ușile restaurantelor și se potrivea semnalmentelor primite. Trecând la legitimarea bărbatului, s-a stabilit că acesta se numește C.G.C., are 57 de ani și domiciliul în localitatea Pecica, județul Arad. De altfel, angajați ai unor localuri din zonă au confirmat că persoana în cauză ar fi sustras diverse bunuri de la terase, fapt confirmat și de suspect, care a și declarat că le-a vândut în Piața Iosefin. Cel în cauză a fost predat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul savârșirii infracțiunii de furt. Pe numele său mai exista depusă o plângere cu câteva zile în urmă de administratorului unui local din zona Unirii.
Tot de furt s-a facut vinovat și un alt bărbat, R.C, de 34 de ani, cu domiciliul în localitatea timișeană Orțișoara, pe care polițiștii locali l-au verificat în timp ce se afla la Centrul Social de pe Strada Tefegrafului. Acesta figura în baza de date ca fiind dat în urmărire generală, după ce a fost condamnat la 2 ani și 6 luni pentru furt. Bărbatul a fost predat lucrătorilor IPJ Timiș, în vederea întocmirii actelor pentru încarcerarea sa.
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…
De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…
Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala…
Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.03.2026, unde se vor executa reparaţii…