Social

Razie de amploare în Timişoara şi în zonele limitrofe. Multe nereguli sancţionate de oamenii legii

În noaptea de 01/02.07.2023, în intervalul orar 22:00 – 02:00, polițiștii municipiului Timișoara au organizat o razie care a avut drept scop prevenirea/ combaterea unor situații cu risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Acțiunea preventiv-reactivă s-a desfășurat în sistem integrat, la care au participat peste 70 de polițiști de ordine publică, rutieră și investigații criminale, polițiști din cadrul BCCO Timişoara, polițiști din cadrul IPTF Timişoara și jandarmi din cadrul IJJ Timiș/Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timisoara.

S-a acționat în două etape,atât în mediul urban cât și în mediul rural din zona de competență a Poliției municipiului Timișoara și s-a urmărit prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Pe durata acțiunii au fost controlate 51 de localuri publice și săli de jocuri de noroc, precum și 72 de societăți comerciale și spații de cazare.

Au fost legitimate 591 de persoane, 264 de autovehicule controlate și au fost efectuate 124 de testări cu aparatul etilotest și 5 cu aparatul drugtest, fiind depistată o deținere de substanțe psihoactive.

Au fost acționate 39 de butoane de panică,nefiind constate nereguli, au fost conduse la sediul poliției 8 persoane în vederea identificării și amprentării.

Au fost depistați în Timișoara 12 cetățeni străini, care aveau asupra lor documente valabile pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale atât pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 cât și pentru încălcarea normelor rutiere, iar ca măsuri complementare au fost reținute 3 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

15 minute ago

Fundația Alber – investiția în educație care schimbă viitorul unei generații

Există comunități care cresc prin infrastructură și există comunități care cresc prin oameni. Iar investiția…

36 de minute ago

Din 24 martie, la Şag se distribuie gratuit sacii galbeni pentru deșeurile reciclabile

În perioada 24-31 martie, compania RETIM va organiza în comuna Şag o acțiune de distribuire…

52 de minute ago

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

15 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

16 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

17 ore ago