Social

Dublu impact şi patru oameni au ajuns în spital în urma unui accident

Joi, la orele 18, polițiștii Biroului Rutier Lugoj au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe strada Caransebeșului, din municipiul Lugoj.

În urma primelor verificări efectuate la fața locului, în evenimentul rutier au fost implicate două motociclete și un autoturism. Conducătorii a două motociclete, ambii în vârstă de 20 de ani, se deplasau pe strada Caransebeșului și au intrat în coliziune cu autorismul condus de un bărbat, în vârstă de 24 de ani care încerca să intre în parcarea unei societăți comerciale.

Accidentul s-a soldat cu 4 victime, respectiv, conducătorii motocicletelor și pasagerele acestora, 2 tinere în vârstă de 18 ani și 16 ani, toți transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Poliţiştii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier nefericit.

Foto: arhivă

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

10 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

11 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

15 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

15 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

15 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

16 ore ago