Economic

Ministrul Transporturilor susține total impozitarea multinaționalelor pe cifra de afaceri

Impozitarea multinaționalelor pe cifra de afaceri, pe impozitul scos din țară, taxarea profitului băncilor sau impunerea unui procent de 0,5% din valoarea unei case care e evaluată la peste jumătate de milion sunt taxări pe deplin susținute de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Deficitul bugetar trebuie scăzut, România nu își permite să rămână fără fondurile europene, susține acesta.

Prezent la Timișoara, Grindeanu a declarat că soluția alternativă a taxării pe cifra de afaceri a marilor afaceri derulate de multinaționale, e perfect normală. Aceasta și în condițiile în care se practică din plin ”scoaterea” profitului din țară. De asemenea, băncile care realizează profituri incredibile pot fi taxate, la fel cum au făcut și alte țări din UE, mai susține acesta.

Susţin total impozitarea multinaţionalelor pe cifra de afaceri, dar e părerea mea. Susţin impozitarea şi creşterea impozitului pe transferul profitului în afara ţării. Nu ştiu dacă nu trebuie calculat, dacă nu ar fi bine ca şi la noi să aplicăm ceea ce au făcut italienii acum vreo două săptămâni, şi anume, impozit pe profitul băncilor. Am spus că trebuie văzut. Sigur că o să iasă domnul Isărescu şi o să ne spună că nu e bine, dar eu zic că trebuie să ne uităm mai atent. E un fel de taxă pe lux. Eu, ca om de stânga, sigur că sunt de acord cu aşa ceva. Să nu spună cineva care are casă de peste 500.000 de euro că dacă îi pui impozit de 0,5% e sărac, că nu-i sărac. Şi dacă are maşină de 75.000 de euro, nu-i sărac„, a declarat, marți, Sorin Grindeanu.

Banii suplimentari la buget sunt necesari, o ratare a target-ului de deficit poate duce la oprirea finanțărilor europene. Iar ministerul pe care îl conduce, chiar pe aceste fonduri se bazează.

În acest moment, trebuie să iei anumite decizii, pentru că dacă vom continua în acelaşi mod, nu ne vom înscrie în ţinta de deficit, ceea ce ar însemna că avem suspendate fondurile europene şi plătim amendă 0,5% din PIB. Eu, ca ministru al Transporturilor, nu îmi permit să trec printr-o perioadă în care am avea suspendate fondurile europene. Nu există niciun proiect major în România, în momentul acesta, pe transporturi care să nu fie finanţat din fonduri europene. Ar însemna că toate lucrurile se stopează. Eu nu pot să susţin aşa ceva şi atunci trebuie luate anumite decizii„, a mai subliniat ministrul Transporturilor.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

15 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

15 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

16 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

17 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

17 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

20 de ore ago