Consiliul Judeţean Timiş

Parcare nouă în zona Spitalului Județean Timișoara. Necesitatea e mare, CJ Timiș analizează mai multe variante

Consiliul Județean Timiș are în plan să ”reșapeze” un proiect de pe vremea cand președinte era Călin Dobra, de construire a unei parcări în zona Spitalului Județean Timișoara. Dacă atunci se vorbea de una supraetajată, actuala conducere a instituției, presată de nevoia găzduirii vehiculelor personalului medical, analizează mai multe posibilități. 

Construcțiile noi, destinate prestării de servicii medicale, care se realizează acum în zona unde se află Spitalul Județean, au lăsat fără locuri de parcare medicii și asistentele care activează la Județean sau la Casa Austria. Aceștia s-au plâns că nu au unde să își lase mașinile când vin la lucru. Problema a fost semnalată de Marin Popescu, consilier județean, în cadrul ultimei ședințe de plen. Acesta spune că a verificat situația pe teren și a descoperit chiar și un teren unde ar putea fi făcută o asemenea parcare. De fapt, este un teren al CJ Timiș, vizat deja de un proiect similar, dar lansat în 2019 de fosta administrație, sub conducerea lui Călin Dobra. În 2020 urma să înceapă lucrările la o parcare supraetajată.

Din discuțiile pe care le-am avut cu medici de la Spitalul Județean este o problemă legată de disponibilitatea locurilor de parcare, care nu există în acest moment acolo, medicii solicitând sprijinul celor de la Carrefour. Medicii parchează la Carrefour, ca atare cred că trebuie să luăm în calcul o investiție în noi locuri de parcare. Sigur, eu fac o propunere, nu știu dacă este fezabilă pentru că nu știu care este statutul acelui spațiu și mă refer aici la intrarea la Urgențe, în partea dreaptă, numai că nu știu statutul lui. Eu am văzut un loc acolo și mă gândeam că poate într-un viitor foarte apropiat să rezolvăm această problemă medicilor pentru că, cu siguranță, acolo lucrează câteva sute sau poate mai mult de oameni și mă refer aici la tot ce înseamnă resursă umană în acest spital”, conform lui Marin Popescu.

Proiectul cu parcarea supraetajată nu a mai prins vremuri în care să devină realitate, dar Alin Nica, șeful Consiliului Județean Timiș, spune că actuala garnitură de funcționează la Urbanism analizează mai multe variante pentru parcare, nu doar una supraetajată. Se analizează și alte locații din campusul medical, inclusiv o parcare sub un corp nou de clădire. 

Noi analizăm încă să vedem dacă asta este cea mai bună variantă, să folosim acel teren de lângă spital, să vedem dacă nu putem folosi oportunitățile de finanțare pe care le vom avea de a construi o nouă clădire, pe lângă cea cu cincietaje, care va conține și Centrul de Mari Arși și noul ATI, noua UPU. Mai vrem să depunem un proiect pe noul Program Operațional de Sănătate și poate acolo vom reuși să facem și o parcare subterană, să vedem dacă putem să facem acest lucru. De asemenea, avem o variantă pe care o studiem, dacă putem face o parcare subterană sub partea din față a clădirii principale a Spitalului Județean. Până nu avem clarificate aceste soluții tehnice și de finanțare, nu luăm nicio decizie, dar este și acea variantă pe care ați menționat-o dumneavoastră”, a anunțat Alin Nica, președintele CJT.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: parcare

Recent Posts

Cronica unui meci de fotbal care a ținut doar… 10 minute!

Pentru că așa se întâmplă în țara în care neprofesionalismul este ridicat la rang de…

19 minute ago

Lucrările de la noul sens giratoriu de la Cărpiniș sunt pe final/Foto

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că sunt aproape de final lucrările de amenajare…

32 de minute ago

Probleme descoperite la balastierele din Timiș. Garda de Mediu a dat amenzi de sute de mii de lei

Controale le desfășurate de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș la balastierele din…

49 de minute ago

Fost lider al PNL Dumbrăviţa, plecat din partid pe motiv de PSD, a împrumutat cu un milion de lei… PSD-ul

Numele fostului preşedinte al PNL Dumbrăviţa, Cristian Rusu, se regăseşte pe lista firmelor/persoanelor care au…

54 de minute ago

La Poli treburile stau bine, dar ar fi sănătoasă puțină îngrijorare

Poli termină în acest weekend sezonul regular al ligii 3 seria VII de pe poziția…

3 ore ago

Semifinala barajului România – Turcia se difuzeză joi la Cinema City

Ce spui de o experiență care aduce emoția de pe stadion direct în sala de…

3 ore ago