Opinii

Lobonea „Heroină”. O poveste despre primul „război” al PSD cu drogurile

PSD, prin vocea preşedintelui Marcel Ciolacu a declarat război pe viaţă şi pe moarte traficului de droguri. Asta după ce ministrul de Interne, PNL-istul Cătălin Predoiu, s-a dat bătut încă dinainte ca războiul să înceapă. Cel puţin la categoria adulţi. La începerea şcolii a intrat în horă, că pare miză faină, şi preşedintele Klaus Iohannis care a afirmat că problema drogurilor în rândul tinerilor va intra pe agenda CNAS. Adică a devenit o chestiune de siguranţă naţională.

Acest hei-rup politicianist-electoral a început după tragedia de la 2 Mai, când un tânăr drogat la volan a omorât doi studenţi. Altfel, toată chestiunea era marginalizată  la categoria „şi altele”. Nu mai spun că drama de pe litoral a dezvăluit mai degrabă conotaţii de corupţie şi incompetenţă, odată ce tânărul a fost oprit de poliţişti de câteva ori înainte de-a produce groaznicul accident. Momentan, „războiul” e blocat în marea dezbatere a testării elevilor în şcoli. Adică iar se caută la efecte, iar nu la cauză. Iar când e vorba de cauză, foarte probabil Predoiu ştie bine ce vorbeşte atâta timp cât nu sunt deloc singulare cauzele în care poliţiştii sunt „fraţi” cu interlopii traficanţi de droguri.

Dar să-i lăsăm să ducă cum vor acest război şi mă întorc cu două decenii în urmă. Era perioada în care PSD tăia şi spânzura cum voia  muşchii săi de partid stat. Vorbim de „epoca Năstase”, când România era o ţară mai coruptă decât un stat african. Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Năstase era generalul de poliţie Toma Zaharia, individ care a avut mai multe fruncţii, inclusiv secretar de stat în Ministerul de Interne. Atât de puternic era omul în sistem, având protecţia lui Năstase (mulţi vorbeau însă şi de o protecţie reciprocă), încât subalternii îl numeau „Tezeu”. Firava presă de la acea vreme îi spunea însă „Generalul Heroină”, numele lui fiind implicat în „afacerea Sintofarm”. E vorba de o firmă care producea şi trafica anhidridă acetică, precursor al heroinei, firmă la care soţia lui “Tezeu” era director economic.

Implicat în aceste acuzaţii, datorită prieteniei cu “Generalul Heroină”, Adrian Năstase a declarat şi el război drogurilor. Şi a făcut-o cum ştia mai bine un guvern corupt până în prăsele. A băgat nişte milioane de euro într-o serie de “concerte antidrog”. Banii i-a dat pe mâna unui alt prieten, Costel Bobic, un seminterlop care făcea bani (şi) pentru Năstase. Bobic şi-a băgat inclusiv iubita, o anume Cristiana Răduţă, pe lista celor care cântau. Aşadar, lupta Guvernului PSD cu acest flagel, nişte concerte în care tinerii se adunau să cânte “nu drogurilor!” şi automat li se făcea rău doar când auzeau de asemenea substanţe! Mişto, nu-i aşa?

Distracţia acum urmează. La nivel local, de organizarea acestor concerte prin care tinerii urmau să se lase de droguri se ocupau organizaţiile de tineret ale PSD. La Timiş, printre liderii Tineretului Social Democrat figura un anume Lucian Lobonea, vicepreşedinte al organizaţiei din Lugoj. În timp ce se ocupa de organizarea concertului, Lobonea făcea la greu trafic cu… heroină. De unde şi nick name-ul ulterior, Lobonea “Heroină”. A fost prins în flagrant, în noaptea de 9 spre 10 octombrie 2002,  având asupra sa heroină în valoare de 8.000 de dolari. Alături de Lobonea a fost prins și un alt membru PSD, Bogdan Balaci. Cercetările ulterioare au arătat ca Lobonea urma să se ocupe de transportul a 15 kg de heroină.

Fiind vorba de un flagrant, a fost greu ca cei doi PSD-işti să fie scăpaţi. Şi era o vreme în care actul de justiţie se făcea în sedinţele de la vârful PSD, Rodica Stănoiu notând conştiincioasă cine trebuie arestat si cine scăpat. Tocmai de aceea cazul a făcut mare vâlvă la acea vreme. Distracţie a fost şi în timpul procesului, Lobonea afirmând că tot ce a făcut a făcut pentru partid. Fix aşa, a acceptat să vândă droguri în interesul PSD! Mai exact, el a povestit că un membru al rețelei i-a promis că-i dă o casetă video compromițătoare la adresa unui lider politic adversar al PSD. În schimbul casetei, Lobonea urma să se „sacrifice” și să intre în combinația cu droguri. N-a mai primit caseta video, ci un “concediu” de cinci ani în spatele gratiilor. Reţineţi ce e mai important din aceată poveste, Lobonea se ocupa şi de campania antidroguri, lansată de Adrian Năstase. De ce am amintit de acest episod? Poate pentru că Predoiu are dreptate şi nu poţi să te lupţi cu drogurile având lângă tine traficanţi…

P.S. În urmă cu puţin timp, pe Grupul de Facebook de susţinere a lui Nicoale Robu, Like Timişoara, era următoarea postare, însoţită de un clip de la un concert “antidrog”: “Faptul că tinerii se distrau din plin și-n urmă cu 15 ani, ba chiar fredonau la concerte versurile melodiei celor de la 3 Sud Est feat Animal X & Cristiana Raduta intitulată „Muzika anti-drog”, ne arată că se poate și altfel!”. Dincolo de ignoranţa (ca să nu zic prostia) înduioşătoare vizavi de acele concerte, mi-am amintit că se poate face administraţie şi doar autolăudându-te non-stop, de dimineaţa până seara, fără să faci nimic altceva.

 

Share
Published by
Ino Ardelean
Tags: droguripsd

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 25 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 25.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

29 de minute ago

Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș

Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș a decis marți, cu unanimitate de voturi, menținerea actualului…

11 ore ago

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

14 ore ago

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…

16 ore ago

Primăria Timișoara a început dezafectarea unei parcări realizate de o firmă pe spațiul verde, pe Calea Aradului/FOTO

Primăria Timișoara anunță că a început marți, dezafectarea unei parcări realizate fără drept, de o…

16 ore ago

Propunere șoc de la CJT. Vrea să preia ștrandurile Termal și Uszoda, Grădina de Vară și Ceasul Floral, și să le repare pe bani proprii

Consiliul Județean Timiș vrea să ceară de la Municipiul Timișoara patru obiective din oraș, aflate…

16 ore ago