Primăria Timişoara

Primăria pune macaze automate de aproape trei milioane de lei pe Calea Stan Vidrighin

La doar câteva zile după ce viceprimarul Ruben Lațcău anunța progresul înregistrat de proiectul lansat pentru reabilitarea Căii Stan Vidrighin https://debanat.ro/2023/09/bulevardul-vidrighin-va-fi-parcurs-fara-a-mai-fi-necesara-schimbarea-benzii_401633.html pe partea de rutier, Primăria Timișoara revine pe același subiect și anunță, acum prin vocea primarului Dominic Fritz, pe același ”obiect”, că la liniile de tramvai se vor instala macaze speciale, automate. Licitația pentru aceste aparate speciale de linie tramvai fusese lansată în luna aprilie https://debanat.ro/2023/04/primaria-timisoara-cumpara-macazuri-in-valoare-de-aproape-trei-milioane-si-jumatate-de-lei_391446.html.

Automatizarea macazelor vizează intersecția dintre Calea Stan Vidrighin și Bulevardul 1 Decembrie 1918. Investiția de reabilitare a Căii Stan Vidrighin se află într-un stadiu avansat de execuție, iar liniile de tramvai sunt aproape finalizate. În acest sens, administrația locală ne anunță că achiziționează echipamentele speciale pentru a finaliza infrastructura de tramvaie. Mai precis, vorbim despre macaze automate, pentru care primăria a demarat o licitație de achiziție încă din luna aprilie pentru această operațiune a alocat atunci nu mai puțin de trei milioane și jumătate de lei.

Vom avea o intersecție modernă pentru culoarul de mobilitate pe care îl construim pe Stan Vidrighin, fostul Buziașului. Renunțăm la sistemul de operare anacronic în care vatmanul trebuia să coboare din tramvai pentru a schimba macazul și am semnat contractul pentru noile echipamente automate. În intersecție va fi o lucrare complexă, dar la final vom salva timp prețios pentru cei care folosesc tramvaiul să meargă la lucru în această zonă”, anunță primarul Dominic Fritz.

Reabilitarea Căii Stan Vidrighin este unul dintre proiectele majore de infrastructură ale orașului, care oferă variante sigure și confortabile de deplasare, atât cu tramvaiul, cât și cu mașina sau bicicleta. Lucrările au fost demarate în primăvara anului trecut și includ reamenajarea liniei duble de tramvai, două benzi de carosabil pe sens, piste de bicicletă și îmbunătățirea trotuarelor.

Totodată, se efectuează lucrări de modernizare a infrastructurii subterane (apă și canalizare, telecomunicații), precum și de execuție a instalațiilor de iluminat stradal și pietonal. În ceea ce privește linia de tramvai, lucrarea este aproape de finalizare, iar investiția totală este realizată în proporție de peste 70%. Proiectul de reabilitare a magistralei de apă, parte a investiției Aquatim, a fost finalizat pe această porțiune.

Valoarea contractului pentru macazele automate și modernizarea intersecției pentru tramvaie este de 2.205.000 lei (fără TVA), iar termenul de livrare a echipamentelor este de 2 luni. Noile macazuri nu erau incluse în proiectul de reabilitare a liniilor de tramvai și se achiziționează separat.

Obiectivul de investiții „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseu 2, Calea Stan Vidrighin” este finanțat prin bugetul local al Municipiului Timișoara. Valoarea proiectului este de 83 de milioane de lei (TVA inclus). Primăria Timișoara are în plan să acceseze o finanțare europeană pe Programul Regional Vest (PRV) 2021-2027, pentru a acoperi costurile suportate din bugetul local.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

35 de minute ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

O oră ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

O oră ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

2 ore ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

2 ore ago

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

2 ore ago