Social

Intervenţie de urgenţă a salvatorilor la un accident rutier pe DN 59. O persoană şi-a pierdut viaţa

În urma apelului primit pe S.N.U.A.U. 112, din data de 8 noiembrie, ora 07:00, ISU Timiş a fost solicitat să intervină pentru descarcerare în urma producerii unui accident rutier pe DN 59, între localitățile Voiteg și Jebel.

La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara și Secției Deta cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului au fost alocate două ambulanțe SAJ, dintre care, una cu medic.

În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. În urma evenimentului au rezultat trei victime, dintre care, una încarcerată (conducătorul unui autoturism, sex masculin).

Din nefericire, o victimă de sex feminin a fost declarată decedată de medicul de pe ambulanța SAJ. Celelalte două victime au fost transportate la spital în stare conștientă.

Poliţiştii sunt la faţa locului şi vor trebui să elucideze împrejurările în care s-a produs nefericitul eveniment rutier.

Traficul este oprit pe DN 59 între Jebel și Voiteg, în urma unui accident între două autoturisme. Se estimează reluarea circulației în jurul orei 9:30, anunţă DRDP Timiş. Mulţi şoferi aleg varianta ocolitoare prin Ghilad.

„Un bărbat în vârstă de 69 de ani a condus un autoturism pe DN 59 dinspre Deta spre Timișoara iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 42 de ani.

În urma impactului a rezultat decesul unei femei în vârstă de 67 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 69 de ani și 3 victime, respectiv șoferul în vârstă de 69 de ani, șoferița în vârstă de 42 de ani și un bărbat în vârstă de 46 de ani, pasager în autoturismul condus de femeia de 42 de ani, care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, informează IPJ Timiş.

Foto: DRDP Timiş

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 27 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 27.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

21 de minute ago

Hai la Ianova să plantezi un… CODRU! Recomandarea Visit Timiș

O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…

15 ore ago

STPT anunță modificări ale programelor de circulație pentru liniile 5, 9, 11, M11, 14 și M14

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…

17 ore ago

CCIA Timiș facilitează accesul companiilor timișene la Târgul Internațional de Agricultură Novi Sad

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…

17 ore ago

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” rămâne deschisă până în 3 mai, la Muzeul Național de Artă Timișoara

Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…

17 ore ago