Polul, Rolex-ul şi pătrunjelul

Două evenimente au marcat în mod deosebit politica internă săptămâna trecută. A fost, în primul rând, o nouă umilinţă a PNL-ului în faţa PSD pe marginea noii legi a pensiilor, confirmându-şi statutul de anexă la guvernare. Precum la votarea măsurilor fiscale, PNL-iştii au început prin a se zburli în frunte cu ministrul lor de Finanţe, Marcel Boloş. Şi aveau dreptate, bani nu există pentru pofta electorală a lui Marcel Ciolacu. O spun toţi economiştii, la fel ca atunci când, de exemplu, s-a făcut bugetul. Atunci cu Nicolae Ciucă în rol de premier şi diletantul Adrian Câciu, ministru de Finanţe, Guvernul şi coaliţia au forţat un buget total fantezist, care le-a explodat în faţă după doar vreo patru luni.

Acum se livrează iar poveşti despre o mai bună colectare a taxelor şi impozitelor şi eradicarea evaziunii fiscale. Evident că nici ei nu cred aceste basme, iar anul viitor majorarea pensiilor (dacă se va face) se va topi în inflaţie şi noi împrumuturi externe, cu dobânzi tot mai mari, fiindcă nu mai suntem credibili. Perdantva fi tot mediul privat şi angajaţii de aici, pentru care veniturile pot creşte doar prin adevăratele mecanisme ale economiei de piaţă, randament şi performanţă. Ori când tai de la investiţii ca să bagi în cheltuieli, suferă pe orizontală şi domeniul privat.

Revenind la scurta răbufnire PNL-istă, imediat aceasta a fost înăbuşită atât de către PSD, dar şi la nivel intern, prin intervenţia Generalului Ciucă, pulanul lui Klaus Iohannis. Ca atare, prin jocul de picioare făcut, PNL a pierdut încă o dată şi în faţa pensionarilor, dar şi a electoratului mai educat. Nu mai discut aici de discursul schizofrenic, în timp ce unii membri PNL arătau că economia nu suportă această majorare a salariilor, în mediul online apăreau mesaje sponsorizate cu „PNL a mărit pensiile”. Odată mica răscoală fiind reprimată, pe baricade a mai rămas, la un moment dat, doar Rareş Bogdan. Exact cel care, ca într-un tablou suprarealist, îşi etalase Rolex-ul de 30.000 de euro la mâna strângând cu extaz o legătură de pătrunjel de 1,50 lei bucata.

Apoi a fost şi el pus cu capul pe lăbuţe atât de către Ciolacu, cât şi de Ciucă. Morala, dacă vrei să ajungi la Rolex trebuie să stai în poziţia ghiocelului sau, în cazul de faţă, a pătrunjelului. Şi asta de două ori, atât în faţa lui Ciucă, cât şi a PSD-ului. Poveştile cu plecarea PNL-ului de la guvernare, tot mai vânturate în ultimul timp, se vor bloca în aceeaşi poveste a  câinelui de lângă măcelărie.

Sigur, situaţia este extrem de complicată în PNL. Dacă ar exista doar prin minţile luminate de la vârf nu ar trece nici pragul electoral. Norocul acestui partid îl reprezintă primarii şi preşedinţii de consilii judeţene pe care îi are. Altfel e varză. Numai că mulţi din aceşti primari s-au cam săturat de impotenţa malignă a Generalului şi a plotonierului acestuia, Lucian Bode.

Pe de altă parte, dacă fronda din partid, în absenţa vreunui Ilie Bolojan, e pusă pe umerii lui Rareş Bogdan, un personaj cu totul şi cu totul ilar, orice speranţă de reformare a PNL-ului este sortită eşecului. Tandemul Ciucă – Bode chiar avea nevoie de un Rareş Bogdan pe post de alternativă pentru a compromite dizidenţa, câtă o fi ea, din partid. Evident, nu-i suspectez de prea multă inteligenţă pe cei doi, ca să fie în spatele volutelor făcute de Bogdan.

Un  alt eveniment care va provoca frisoane partidelor mainstream a fost constituirea unui aşa-zis pol suveranist în jurul AUR. Sub principiul „a tunat şi i-a adunat”, în jurul lui George Simion s-au adunat tot felul de partiduleţe şi personaje bizare. Cu unele ai putea merge şi cu circul pe la sate. Sau cu caravana, că tot se poartă. Da, pare a fi de râs, dar de atâta râs să nu rămânem cu lacrimi pe faţă, după alegerile de anul viitor. Aşa groteşti şi ciudaţi, indivizii ăştia punctează, nici nu contează în care zonă troglodită a electoratului, pe fondul unei guvernări buimace. Iar constituirea unui pol dă şi impresia de forţă şi coagulare. Şi dacă tot am început cu un alt partid, AUR a depăşit demult PNL.

Nu aş vrea să fac o similitudine, dar în anii 20 ai secolului trecut lumea bună din Germania se distra pe seama unui personaj burlesc, cu o mustaţă caraghioasă, pictor ratat şi pucist de berărie. Dar râsul li s-a transformat într-un mare rictus în următorul deceniu…