Sport

Suntem finalişti şi vrem să câştigăm Cupa! România în ultimul act al Mondialului de minifotbal

România s-a calificat vineri seara în finala Campionatului Mondial de Minifotbal! În semifinale, tricolorii au administrat un sec 3-0 vecinilor din Ungaria. Competiţia mondială se desfăşoară în Emiratele Arabe Unite, mai exact în emiratul Ras al Khaimah.

Evoluţie de poveste a românilor într-un duel clasic cu maghiarii. Dacă în precedentele două întâlniri, fiecare ţară şi-a luat o victorie, dar după lovituri de departajare, acum România s-a impus chiar mai clar decât o arată scorul, după ce a dominat categoric partida. Ungur în prima parte, Popa şi Balogh în repriza secundă au fost astăzi responsabilii cu golurile. În naţională îl regăsim pe jucătorul de la Glissando Timişoara, Andrei Nemiţanu (foto), dar şi pe fostul jucător al Politehnicii, Alex Bourceanu.

După două victorii şi o remiză în grupe, România a avut în eliminatorii o prestaţie fantastică, 7-0 cu Thailanda, 2-0 cu ţara gazdă, EAU şi astăzi 3-0 cu Ungaria. În marea finală, programată pentru sâmbătă, ora 18, România va întâlni învingătoarea partidei dintre Kazahstan şi Azeribadjan.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Hai la Ianova să plantezi un… CODRU! Recomandarea Visit Timiș

O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…

3 ore ago

STPT anunță modificări ale programelor de circulație pentru liniile 5, 9, 11, M11, 14 și M14

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…

5 ore ago

CCIA Timiș facilitează accesul companiilor timișene la Târgul Internațional de Agricultură Novi Sad

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…

5 ore ago

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” rămâne deschisă până în 3 mai, la Muzeul Național de Artă Timișoara

Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…

5 ore ago

Normalitatea revine la accesul spre Sânandrei. Șoferii nu vor mai ocoli kilometri pentru a intra pe drumul județean

Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…

5 ore ago

Primăria Timișoara dorește semnarea unui parteneriat pentru a ajuta la adopția câinilor din adăpostul Danyflor

Primăria Timișoara caută noi modalități pentru a reduce numărul câinilor care rămân în adăpost și…

5 ore ago