Social

Teme specifice de doctorat sau postdoctorat, tratate la UPT într-un eveniment ştiinţific naţional

Un nou eveniment de succes, marca UPT! Universitatea Politehnica Timişoara a găzduit un eveniment ştiințific național dedicat cercetătorilor în domeniile doctoratului și postdoctoratului, eveniment desfășurat în cadrul proiectului „Rețea de excelență în cercetare și inovare aplicativă pentru programele de studii doctorale și postdoctorale – InoHubDoc”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Evenimentul, găzduit de Biblioteca UPT, a reunit peste 50 de participanți, printre care coordonatorii proiectului (prof.dr.ing. Liviu Marşavina, prorector al UPT, managerul proiectului, prof.dr.ing. Alina-Adriana Minea şi prof.dr.ing. Mircea-Cristian Dudescu, coordonatorii activităților de la cele două universități partenere în proiect, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca) studenți la doctorat și cercetători postdoctorat ce au beneficiat de susținere financiară în cadrul proiectului, reprezentanți ai universităților partenere, experți din cadrul echipei de implementare, cadre didactice universitare.

Programul a inclus prezentări ale unor proiecte de cercetare desfășurate de cercetătorii postdoctorat, proiecte cu un impact semnificativ asupra comunității științifice, oferind totodată și o imagine de ansamblu asupra rezultatelor obținute și a contribuțiilor aduse în diversele domenii de specializare inteligentă. De asemenea, au avut loc sesiuni de discuții și dezbateri pe teme de interes pentru cercetători: accesul la finanțare europeană, colaborarea interdisciplinară, etica în cercetare, perspectivele viitoare ale cercetării științifice în România.

Proiectul „Rețea de excelență în cercetare și inovare aplicativă pentru programele de studii doctorale și postdoctorale – InoHubDoc” este un proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 şi are ca obiectiv principal atragerea si menținerea doctoranzilor și post-doctoranzilor în programe educaționale de înaltă calitate, inclusiv prin asigurarea unui nivel adecvat al finanțării și prin promovarea relații-lor de parteneriat dintre instituții și mediul de afaceri, a oportunităților de formare pedagogică prin susținerea, dezvoltarea și furnizarea de module de cursuri complementare, cu o componentă aplicativă, de formare a competențelor transversale/antreprenoriale în sprijinul cercetării și inovării, în special în sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și din domeniile de specializare inteligentă.

Activitățile desfăşurate în cadrul proiectului au avut un puternic ecou în rândul participanților. Astfel, cursurile oferite cu tematici privind identificarea oportunităților de finanțare, scrierea proiectelor de cercetare/dezvoltare, proprietatea intelectuală cu accent pe start-up şi spin-off, competențe antreprenoriale, managementul proiectelor dar şi pedagogia și metodica predării disciplinelor de specialitate în învățământul superior, au avut în medie peste 60 de participanți la fiecare curs, iar atelierele de lucru au beneficiat în medie de peste 50 de participanți la fiecare atelier.

Activitățile de cercetare cu componentă aplicativă, derulate prin stagii lunare de practică, s-au realizat prin intermediul a 93 protocoale de colaborare cu centre şi institute de cercetare dar şi companii din mediul economic privat.

Participanții au fost susținuți finaciar prin acordare de burse de cercetare – 1.116 burse lunare pentru studenții doctoranzi, în valoare totală de peste 2,2 milioane lei şi 288 burse lunare pentru cercetătorii postdoctorat, în valoare totală de peste 800 mii lei – dar şi prin acoperirea costurilor legate de publicarea de articole în reviste indexite BDI, a taxelor de participare la conferințe interne sau internaționale precum şi a mobilităților interne sau internaționale.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Probleme fără sfârşit! Halep nu va merge la Aukland şi nici la Australian Open

Deşi a jucat într-un turneu demonstrativ înainte de Crăciun, Simona Halep va rămâne pentru încă…

11 ore ago

Guvernul închide oficial un punct de trecere al frontierei din Timiș care nici nu era încă deschis

Guvernul închide un punct de frontieră din Timiș, încă înainte ca acesta să fie deschis.…

16 ore ago

Primăria Timișoara a lansat oficial licitația pentru proiectarea și ridicarea parcării Spitalului de Copii

Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, Primăria Timișoara a lansat în licitație proiectul pentru…

16 ore ago

Se depun eforturi pentru deschiderea punctului de trecere a frontierei de pe Bega

Administrația Bazinală de Apă Banat nu are prea multă putere atunci când se pune problema…

16 ore ago

De Crăciun, chiar am fost mai buni! Doar PSD-istul Daea a dat-o mai pe tradiţional

„De Crăciun, fii mai bun!”, este unul din îndemnurile pe care le tot auzim în…

17 ore ago

Doar echipa de baschet va mai reprezenta Timişoara în acest an

Singurul campionat românesc masculin activ între Crăciun şi Anul Nou rămâne cel de baschet. Liga…

17 ore ago