Opinii

De la Ceauşescu la Şoşoacă. O scurtă istorie a “suveranismului naţionalist”

Dacă pe modelul “sportivul anului”, “fotbalistul anului”, “scriitorul anului” etc. s-ar face o astfel de alegere şi pentru politicieni, mi-aş permite o opţiune. Nu i-aş spune însă “politicianul anului”, ci mai degrabă “cel mai influent politician al anului 2023”, iar alegerea ar fi… Nicolae Ceauşescu. Exact, asta în condiţiile în care, în lacrimile multor români, tocmai ce s-au scurs 34 de ani de la momentul în care acesta, alături de savanta din dotare, a căzut intoxicat cu plumbi la Târgovişte. De fapt şi el, Ceauşescu, precum consoarta, era doctor şi academician, astfel că Ponta, Ciucă, Bode, Oprea etc. au înaintaşi de seamă.

Şi când am această opţiune nu mă bazez neapărat pe un recent sondaj de opinie, potrivit căruia aproape 50% dintre români spun că în timpul lui Ceauşescu se trăia mai bine decât acum. Sigur, este absolut şocant acest procent de nostalgici, dar şi extrem de indecent la adresa morţilor din decembrie 1989, în primul rând, fiindcă tot suntem în decembrie, dar şi a milioanelor de români care au suferit cumplit în acele vremuri. Că există nostalgici şi în alte ţări o fi adevărat. Dar procentul lor este mult mai mic plus că regimul Ceauşescu a fost cel mai dement şi crud dintre toate regimurile comuniste din Europa, rivalizând eventual cu Coreea de Nord.

De ce regretă românii o dictatură inumană? În primul rând, fără să-şi dea seama, sunt nostalgici după tinereţea lor, a fost una dintre explicaţii. Apoi, că mulţi dintre români nu prea dau doi bani pe libertate. Fiindcă primul lucru şi cel mai important câştigat atunci a fost libertatea. Inclusiv cea de-a circula în Occident, facilitate de care se folosesc inclusiv mulţi dintre nostalgici.  Dar, potrivit tutoror datelor şi nivelul de trai a crescut foarte mult de atunci, în principal după ce am intrat în, mai nou, mulot hulita UE. Nu mai discut de economie, fiindcă sunt mulţi care care elogiază economia din acea perioadă.

Câteva date în acest sens: PIB-ul era în anul 1989 echivalentul a 42,6 miliarde euro, astăzi, PIB-ul a ajuns la aproximativ 300 de miliarde euro, o creștere mai mare de şapte ori. În 1989, un salariu mediu era echivalent cu patru coșuri medii de consum alimentar, acum echivalează cu 10,8 coșuri medii de consum. Da, sunt mulţi inadaptaţi şi rătăciţi prin tranziţie care să regrete acele vremuri. Precum şi securişti şi actiovişti care nu au reuşit ulterior. Dar până la jumătate de populaţie…

Şi aici intervine influenţa lui Ceauşescu peste decenii, una bine întreţinută de propaganda plătită de Kremlin. În ultimul an am văzut o adevărată detonare a ideologiei (dacă îi pot spune aşa) a lui Ceauşescu: “suveranismul naţionalist”. Ceauşescu se lega de acea “neimplicare în treburile interne ale unui popor” tocmai pentru a face ce vrea în ţară, experimente pe oameni.

Mulţi oameni, incluiv rezonabili, spun că era “mare patriot”. Ori a ţine un popor întreg în mizerie şi la limita subzistenţei înseamnă patriotism? Cică eram “demni” în sărăcia noastră, iar acum am ajuns “slugi” la Occident. Eram şi atunci slugi la sovietici, unde mergea toată mâncarea, în pofida impresiei că Ceauşescu ar fi fost independent. O “independenţă” nord-coreană. Pe motiv că analizează evenimentele din decembrie, zilele trecute, unele televiziuni au lucrat din greu la rabilitarea lui Ceauşescu. Televiziuni controlate de infractori “patrioţi”, fiindcă în România “patriotismul” se măsoară, pe lângă multă gargară, şi în cât ai furat de la conaţionali. Şi asta de mult, de pe vremea “patrihoţilor”

În Germania este interzis să-l glorifici pe Hitler. La noi se poate preamări Ceauşescu. Unii l-au făcut şi “sfânt” fiindcă ar fi fost ucis chiar de Crăciun. Un martiriu penzru poporul român. Prea departe s-a ajuns în preaslăvirea unui monstru. Sunt mulţi din generaţia foarte tânără, care nu au prins acele vremuri, pe care acum le glorifică. Fiindcă aşa au auzit ei că era bine atunci. Şi aici e vorba, pe lângă educaţia de acasă, la cea de la şcoală. Suntem totuşi ţara în care şcoala scoate pe bandă rulantă analfabeţi funcţional.

Recent, în contextul războiului din Gaza, tot felul de părelologi cu pretenții vin și dau sentințe că acesta s-ar fi terminat brusc dacă trăia Ceausescu. Liderul planetar ar fi rezolvat problema. Cum să nu crească pipota de mândrie patriotică la urmașii dacilor când aud astfel de aberaţii? Iar mai nou, tot mai puternic se insinuează faptuzl că pe Ceauşescu l-ar fi ucis Oculta Mondială, pe motiv că era singurul lider “demn” care nu putea fi controlat.. Aceeaşi Ocultă a lui Soroş & co, cu care se luptă acum marii “patrioţi” suveranişti.

Iar ceea cer părea imposibil cu ceva vreme în urmă, avem şi politicieni care o spun pe faţă ce om colosal era Ceauşescu. Începând cu Şoşoacă, femeia-partid care a depăşit pragul de 5%. Suntem într-un punct critic al existenţei noastre, la răscruce de drumuri: Est sau Vest. Anul 2023 a aparţinut lui Ceauşescu şi epigonilor săi, cu privirile spre Est. Ce va fi în 2024? Continuă spre acest drum întunecat sau, cu mintea lor din urmă românii vor ajunge la concluzia, că, în pofida unor reale problem, tot Vestul e salvarea?

Vă urez un An Nou mult mai bun, din partea întregii redacţii deBanat!

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

3 ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

4 ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

6 ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

6 ore ago

Cum va fi vremea în ultimul weekend din 2025

După ce luna decembrie a fost mult mai caldă ca de obicei, cel puțin până…

8 ore ago

2025: anul în care improvizația s-a terminat

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A…

10 ore ago