Administratie

Pompierii avertizează asupra folosirii mijloacelor pirotehnice în perioada Anului Nou. Care sunt recomandările

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș au elaborat o serie de recomandări pentru public, valabile în perioada următoare, mai ales de Anul Nou. Iar principala recomandare este: ”Nu permiteți copiilor jocul cu petarde și artificii!”

Pentru depistarea şi înlăturarea potențialelor cauze de producere a unui incendiu, încă de la sfârșitul lunii noiembrie inspectorii de prevenire din cadrul ISU au desfășurat activități de informare preventive și control la unități de turism și agrement, spații comerciale, lăcașuri de cult și ansambluri mănăstirești, târguri tematice specifice sezonului rece și alte amenajări similare care se organizează, ori, după caz, în zonele unde se vor desfășura evenimente legate de datini și obiceiuri specifice sezonului rece. Aceste acțiuni vor continua pe întreaga perioadă a sezonului rece.

De asemenea, pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, este important să conștientizați pericolul utilizării necorespunzătoare a mijloacelor pirotehnice. nu puține au fost situațiile când pompierii au acționat pentru stingerea incendiilor sau pentru acordarea asistenței medicale de urgență persoanelor rănite în urma utilizării mijloacelor pirotehnice”, transmit cei de la ISU.

Pentru ca momentul trecerii în Noul An să nu fie umbrit de evenimente neplăcute, pompierii timișeni recomandă respectarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență: nu utilizaţi artificii, petarde, rachete şi alte mijloace pirotehnice în încăperi şi spaţii închise, cu aglomerări de persoane, balcoane, holuri de bloc şi pe terase. Astfel de activităţi se vor desfăşura în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare, în aer liber, la distanţe de siguranţă faţă de oameni, clădiri, arbori şi autovehicule; nu permiteţi copiilor să utilizeze asemenea mijloace pirotehnice; nu faceţi foc de tabără în imediata vecinătate a locuințelor, cabanelor montane sau pe timp de vânt; nu utilizaţi instalaţii de iluminat ornamental cu defecţiuni sau improvizaţii; nu parcaţi autoturismele în locuri care să blocheze sau să îngreuneze accesul autospecialelor de intervenţie.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: anul nouisu

Recent Posts

Aquatim anunță începerea concursului „The Water We Want” 2026

Aquatim anunță lansarea ediției a șaptea (2026) a concursului internațional de creație artistică pentru copii…

4 ore ago

Timișoara pregătește o nouă ediție a Târgului de Paște

Timișoara lucrează acum la organizarea unei noi ediții a Târgului de Paște. Tema din acest…

4 ore ago

Lucrările la Castelul Huniade merg bine. Au început operațiunile și la castelul de la Banloc/VIDEO

În săptămânile următoare, pe șantierul de reabilitare a Castelului Huniade vor fi 100 – 150…

4 ore ago

Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică se va desfășura în luna mai în Timișoara

În perioada 28-29 mai, capitala Banatului va deveni și capitala medicinei din România. În orașul…

5 ore ago

Și-au făcut datoria! SCM Politehnica, victorie așteptată la Galați

Victorie sub panou la Galați, în etapa a 22-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin.…

5 ore ago

Frica la români: nu de criză, ci de stat

În România, anxietatea colectivă nu vine doar din pericolele globale, ci din neîncrederea că statul…

8 ore ago