Opinii

Primare, ia-ți mandatul tău și umblă!

„De acum să nu mai păcătuiești, să nu ți se întâmple ceva mai rău!”, așa le-o fi zis președintele PNL Timiș, dl. Alin Nica, mai multor edili cu carnete de partid de toate culorile, Pro România, PMP, PSD, PR. Iar primarii, ca Lazăr în evanghelie, s-au ridicat și au umblat până au ajuns la sediul PNL de pe strada Vasile Alecsandri din Timișoara. Acolo, intrând în hol pe dreapta au dat de domnișoara secretară și au cerut să-l vadă pe binefăcătorul Alin. Dl. președinte Nica i-a primit pe rând și le-a spus despre doctrina liberală, le-a povestit de istoria de 148 de ani a partidului, despre Brătianu I, II și III (ex-Oțelul Galați), despre Florin Câțu, Nicolae Ciucă, despre cum ar vrea partidul să schimbe în bine fața acestei țări.

Cum unii dintre acei primari care s-au ridicat și au umblat precum Lazăr au fost aleși pe listele PSD acum trei ani, președintele Alin Nica a uitat să le spună că PNL se află la guvernare alături de PSD, că PSD are funcția de prim ministru, că de la acest premier pesedist pot primi chiar mai multe foloase bugetare spre comunitate decât de la liberali. Semn că primarii care au bătut la ușa PNL Timiș ridicându-se să umble, nu s-au și trezit neapărat. Rămâne, totuși, o întrebare.

Acei oameni și-au schimbat oare calea, ideologia, la modul dezinteresat, după cum bine spunea chiar dl. președinte Nica? ”Fiecare om își poate schimba anumite convingeri dacă ele nu mai sunt în consonanță cu valorile în care persoana respectivă crede”, a conchis liderul liberalilor timișeni, certificând că nu e vorba de un oportunist de joasă speță, cum poate am fi tentați să ne gândim. Dar cum se face că treaba asta se întâmplă chiar înainte de stabilirea candidaților pentru alegerile de la anul? Cum de fiecare dată oamenii ăștia aleși primari trec prin anul trei spre patru al mandatului prin această clarificare doctrinară?

E o coincidență sau cineva merge să-i întrebe „Vrei, Lazăre, să-ți iei patul și să umbli?”. ”Dar repede!”, iar ”Lazăr” ce să zică și el? Putea să-i zică vreunul lui Alin Nica, președintelui Consiliului Județean, forul administrativ de care mai depind ca primari din când în când, că ei nu și-au schimbat convingerile? Unii pot, dar mulți constată cu bucurie că tocmai ce și-au schimbat convingerile și ar fi mândri să facă parte din acel partid vechi de 148 de ani, condus astăzi de Nicolae Ciucă, Lucian Bode și alții.

Iar peste patru ani, dacă lucrurile nu merg bine, unii primari realeși astăzi ar mai putea să-și schimbe ideologia, fiindcă ”fiecare om își poate schimba anumite convingeri dacă ele nu mai sunt în consonanță cu valorile în care persoana respectivă crede”, după cum bine spunea președintele PNL Timiș, dl. Alin Nica, interesat ca edilii care au studiat recent liberalismul să transmită această dragoste de carte și multor mii de alegători, la anul.

Vor sări mulți să mă întrebe ce vreau eu acum, că asta se întâmplă de când democrația în România și n-a inventat-o Alin Nica. Corect, dar de la unul ca Alin Nica m-aș fi așteptat să racoleze mai sincer primarii ăia, dacă tot îi vrea, să o lase așa mai în tăcere, că nu-l obliga nimeni să justifice așa subțire o porcărie ca asta. Sau dacă tot simțea nevoia să zică ceva, atunci nu se supăra nimeni să admită că i-ar prinde bine niște voturi venite oricum și de oriunde, că de-o vreme nu-i dă pace unul Simonis, care și el face la fel.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Rectorul UPT atrage atenția asupra transformării profunde pe care AI o aduce pe piața muncii și în mediul academic

Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…

9 ore ago

Crimă la stână! Un cioban a fost omorât cu sânge rece, iar suspectul a fost prins după câteva ore de căutări

Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…

10 ore ago

Au început lucrările de amenajare a două noi sensuri giratorii, la Albina și Sacoșu Turcesc, pe drumul județean Timișoara – Buziaș/FOTO

Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…

12 ore ago

Primăria Timișoara suspendă temporar încasarea taxelor și impozitelor locale, pentru aplicarea noilor reduceri fiscale

Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…

13 ore ago

Finanțarea din fondurile publice ale Timișului a acțiunilor sportive, în dezbatere publică

Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…

14 ore ago