Timp liber

„Săptămâna luminată” închide programul construit de TNT pentru anul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023

Premieră la epilog. Teatrul Național din Timișoara invită publicul sâmbătă, 9 decembrie 2023, de la ora 19, la Sala 2, la premiera cu care închide programul pe care l-a construit pentru anul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023: Săptămâna luminată de Mihail Săulescu, spectacol semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia.

Săptămâna luminată chestionează ideea de sacrificiu în aceste vremuri în care tot mai multe femei își pierd sau riscă să își piardă fiicele și fiii pe câmpuri de luptă sau în atacuri teroriste, într-o lume a cărei brutalitate face mult prea adesea din maternitate un exercițiu al durerii.

În povestea poetului și dramaturgului Mihail Săulescu (1888 – 1916), intervalul de timp de după Înălțare în care judecata divină este abolită, numit Săptămâna luminată, pune personajul principal al spectacolului – Mama – în fața unei alegeri imposibile. Recuperându-l scenic pe Mihail Săulescu, unul dintre foarte puținii, dacă nu singurul, dramaturg expresionist din literatura română, regizorul Ion-Ardeal Ieremia propune publicului un spectacol construit în dimensiunea tragediei, a semnificațiilor, a forței dincolo de omenesc a iubirii unei mame.

Distribuția spectacolului o aduce în prim plan pe actrița Claudia Ieremia, căreia i se alătură actorii Marin Lupanciuc, Ana Maria Cojocaru și Bogdan Spiridon, cu toții membrii importanți ai Teatrului Național din Timișoara. Alături de actorii Teatrului Național, în distribuție au fost cooptați Ștefan Creangă, Alicia Yesman, Flavius Hudișteanu, Alexandru Dulică și Andrei Indricău, studenți ai Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest, în cadrul programului de sprijinire a viitorilor actori, program dezvoltat de Teatrul Național.

Scenografia spectacolului este creată de Corina Grămoșteanu; Horea Crișovan semnează ilustrația muzicală, coregrafia aparținându-i Flaviei Giurgiu.

Biletele pot fi achiziționate on-line pe www.tntm.ro sau fizic, de la Agenția de bilete „Mărășești” (str. Mărășești nr. 2, orar marți – duminică, între orele 11 – 19).

Foto: Adrian Pîclișan / TNT

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Hai la Ianova să plantezi un… CODRU! Recomandarea Visit Timiș

O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…

6 ore ago

STPT anunță modificări ale programelor de circulație pentru liniile 5, 9, 11, M11, 14 și M14

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…

8 ore ago

CCIA Timiș facilitează accesul companiilor timișene la Târgul Internațional de Agricultură Novi Sad

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…

8 ore ago

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” rămâne deschisă până în 3 mai, la Muzeul Național de Artă Timișoara

Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…

8 ore ago

Normalitatea revine la accesul spre Sânandrei. Șoferii nu vor mai ocoli kilometri pentru a intra pe drumul județean

Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…

8 ore ago