Sport

Victorii importante pentru Ghiroda, Poli şi Peciu

Liga a 3-a a mai avut programată o etapă şi la acest sfârşit de săptămână, a 15-a de la debutul noului sezon. S-au jucat partide şi în seriile 7 şi 8 unde se găsesc echipele din Timiş.

În C7, CSC Ghiroda şi Giarmata Vii a avut un meci foarte important acasă, iar elevii lui Sorin Bălu s-au impus cu Viitorul Şimian, 3-1, după ce pierduseră în tur. Darius Buia şi experimentatul Răzvan Trandu (2), aflat la a doua tinereţe, au marcat pentru învingători. Echipa timişeană este în fruntea clasamentului alături de ACSO Filiaşi, care a distrus Jiul, 7-1, ambele echipe au 31 de puncte, cu două mai multe decât Deva, care are însă un meci mai puţin.

În C8, SSU Politehnica s-a chinuit efectiv pe terenul ultimei clasate, ACB Ineu, dar a reuşit în cele din urmă, adică în minutul 93 să se impună, după reuşita lui Andrei Haloş, 1-0. CSC Peciu Nou şi-a făcut meciul mai uşor şi a câştigat 3-0 cu Socodorul. Alin Ignea, Denis Bud şi Ovidiu Radu au marcat pentru bănăţeni. Avântul Periam nu a avut nicio şansă cu liderul neînvins, FC Bihor, 0-4, în timp ce Buziaşul va juca sâmbătă de la ora 14, la Pecica. În clasament conduce detaşat Oradea, urmată de Poli, Peciu şi Pecica, echipele cu cele mai mari şanse să intre în play-out.

Campionatul se va relua spre primăvară (9 martie) cu ultimele trei etape, care vor decide cine se va lupta pentru promovare şi cine pentru supravieţuire.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

10 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

12 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

15 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

16 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

16 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

16 ore ago